"E cert că acest dosar a pornit din Germania. Sunt absolut convins că vor fi persoane care vor fi ocolite de bulgărele care s-a pornit. După cum bine vedem pe doamna Udrea nu o deranjează nimeni nici măcar cu o întrebare. Cad oameni din jurul doamnei Udrea, din patul doamnei Udrea, ea însă rezistă" a spus Mircea Badea despre ancheta în cazul EADS.
Realizatorul Antena 3 a vorbit şi despre criticile pe care le-a primit din mediul online, unde i s-a reproşat că Băsescu nu mai este un subiect de actualitate.
"Mă întreabă tinerii frumoşi şi liberi de ce tot o zic eu de Băsescu. Despre ce să vorbesc? Despre Iliescu şi Năstase, despre comunism? Mi-e o scârbă de propagandiştii ăştia..." a afirmat Mircea Badea
"Astăzi Klaus Iohannis este comparat cu Kennedy. Pe bază de aspect. Nu există ceva mai tare" crede Badea, care s-a întrebat şi de ce există dublă măsură în cazul concediilor lui Iohannis şi Ponta. Dacă Ponta a fost aproape "crucificat" pentru că a plecat în Dubai, plecarea în Statele Unite a lui Iohannis nu stârneşte nici pe departe aceleaşi reacţii.
"Există vreun loc mai scump în America decât Palm Beach? E cel mai scump loc din America, am cercetat eu. Pe insula aia sunt cei mai milionari. Nu există proprietăţi mai scumpe ca acolo. Cică rata furturilor e zero, dar din motive un pic diferite" a mai spus Mircea Badea.
Ştiri video recomandate