Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: „Din sistemul lui Băsescu, au căzut toate rotițele, cu o excepție”

Mircea Badea: „Din sistemul lui Băsescu, au căzut toate rotițele, cu o excepție”

Mircea Badea: „Din sistemul lui Băsescu, au căzut toate rotițele, cu o excepție”
14 Apr 2017   •   00:42

Mircea Badea a vorbit în emisiunea „În gura presei” despre cum au căzut rând pe rând oamenii sistemului condus de Traian Băsescu, cu o singură excepție.

„Băsescu Traian a condus România construind un sistem. Acel sistem nu ar fi putut să funcționeze fără un uriaș aparat de propagandă, care să aplaude, să proslăvească orice acțiune ticăloasă sau mafiotă a acestui sistem și să prostească, niveleze creierele cu dotare precară a unor proști. Rând pe rând, după ce Băsescu nu a mai fost președinte, rotițele sistemului său au început să cadă, pentru că într-o bună tradiție românească, la un moment dat, roțițele unui sistem de o asemenea ticăloșie și anvergură, și un sistem profund corupt de bani și de putere, roțitele se războiesc între ele când jupânul nu mai e jupân. Astfel, rând pe rând, rotițele sistemului au căzut. De la Horia Georgescu până la Udrea”, spune realizatorul.

Cu toate acestea, susține Mircea Badea,  „o singură rotiță a mai rămas: Kovesi...însă nu pentru multă vreme”.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close