Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Mircea Băsescu trebuie arestat acum! M-am săturat să trăiesc într-un stat mafiot

Mircea Badea: Mircea Băsescu trebuie arestat acum! M-am săturat să trăiesc într-un stat mafiot

Mircea Badea: Mircea Băsescu trebuie arestat acum! M-am săturat să trăiesc într-un stat mafiot
19 Iun 2014   •   09:32

Mircea Badea şi Mihai Gâdea şi-au exprimat părerea în legătură cu plângerea formulată de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, împotriva fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă şi înşelăciune.

"În imaginile astea sunt două  lucururi clare: se face trafic de influenţă şi se produce o înşelăciune. Ambele lucruri sunt valabile din punct de vedere juridic,sunt chiar material didactic, aşa se învaţă la facultate ce este aia înşelăciune",  a declarat realizatorul emisiunii "În gura presei".

"Sunt oameni în puşcării care au făcut mult mai puţin de atât. Imaginile sunt absolute! Ele nu nu mai lasă niciun fel de echivoc".

De asemenea, Mircea Badea a declarat că poveştile celor din familia Anghel sunt extrem de exacte. "Speţa este foarte clară! Oamenilor acestora li s-a promis eliberarea, evident pe căi ilegale, a lui Bercea Mondial din închisoare, fratele preşedintelui României a încasat bani conform propriilor declaraţii, a promis, în mod evident, aşa cum rezultă şi din imagini, că rezolvă el, având şi un plan şi că mai ştie şi Traian Băsescu ".

Mircea Badea i-a transmis şi Laurei Codruţa Kovesi un mesaj: "Ea are o treabă, este procurorul şef al DNA şi are o fişă a postului pe care trebuie să o respecte. Mircea Băsescu trebuie arestat acum!".


×
Subiecte în articol: mircea basescu arest
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close