Antena 3 CNN Actualitate Mircea Băsescu neagă că ar fi pălmuit o femeie: "Este prea mult" (VIDEO)

Mircea Băsescu neagă că ar fi pălmuit o femeie: "Este prea mult" (VIDEO)

Mircea Băsescu neagă că ar fi pălmuit o femeie: "Este prea mult" (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Antena 3
07 Sep 2010   •   11:24

Fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, a negat, marţi, acuzaţiile potrivit cărora ar fi pălmuit o şoferiţă în Constanţa. Într-un comunicat de presă, acesta susţine că femeia care a lansat acuzaţia nu a vrut să-l lase să schimbe banda de circulaţie şi i-a arătat semne obscene. În plus, spune el, nici măcar nu ar fi oprit maşina în trafic.

"M-am săturat ca, numai pentru că fratele meu a fost ales preşedintele ţării noastre, să fiu acuzat încontinuu de către tot felul de neaveniţi care nu pot să dovedească nimic", susţine Mircea Băsescu. "Să ajung să fiu acuzat că am bătut o femeie pe stradă, în mijlocul oraşului Cosntanţa, este prea mult", adaugă acesta.



Fratele preşedintelui susţine, totodată, că există o campanie de presă dusă împotriva sa, nominalizându-l în acest sens pe Mugur Ciuvică.

"Am fost acuzat de un fost jurnalist, actualmente fost informator al Securităţii şi şantajist că am importat armament sau muniţie în România", spune Mircea Băsescu.

Mugur Ciuvică susţine, însă, că acuzaţiile fratelui preşedintelui nu au o bază reală.

Mircea Băsescu mai spune în comunicat că în maşina respectivă se mai afla o femeie şi că ambele sunt prietene cu Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului judeţean Constanţa.

Fratele preşedintelui a fost acuzat de agresiune de o şoferiţă din Constanţa. Femeia, citată de ziarul Adevărul, a descris în detaliu incidentul din trafic în urma căruia Mircea Băsescu a lovit-o cu palma. Femeia spune că, după un schimb de replici, fratele preşedintelui ar fi înjurat-o şi apoi ar fi lovit-o cu dosul palmei. Şoferiţa a depus plângere la poliţie.

Femeia spune că autoturismul de lux al fratelui preşedintelui i-ar fi tăiat calea în zona gării din Constanţa, după ce încercase să o depăşească. Mircea Băsescu a coborât de la volan să îi ceară socoteală. Nervos, a băgat mâna pe geam, i-a dat femeii un dos de palmă şi a înjurat-o. Speriată, acesta a închis geamul şi l-a ameninţat că sună la poliţie. Mircea Băsescu ar fi plecat după ce a văzut că nu poate deschide uşile.

Femeia mai susţine că a aflat că cel care a agresat-o este chiar fratele preşedintelui Traian Băsescu abia după ce a depus o plângere la poliţie.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: mircea basescu femeie palma replica
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close