Antena 3 CNN Actualitate Miron Cozma, reacție după decizia procurorilor miliari în Dosarul Mineriadei

Miron Cozma, reacție după decizia procurorilor miliari în Dosarul Mineriadei

Miron Cozma, reacție după decizia procurorilor miliari în Dosarul Mineriadei
Sursa foto: Foto: Facebook
23 Dec 2016   •   15:56

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în Dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Totodată, în cauză, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii în forma prevăzută de art. 439 alin.1, lit.g şi j din Codul penal, faţă de următorii: amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Cornel Plăieş Burlec fost ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; general (rez.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Fostul lider al minerilor Miron Cozma a reacționat la B1 Tv: „O surpriză și asta o subliniez (...) Mineriada este un termen absurd, care nu există și nu este recunoscut. Dar acea acțiune a fost pusă, chipurile, pe seama minerilor tocmai pe ideea că minerii erau cei care nu se puteau apăra. Miron Cozma nu a fost niciodată un om care să fie afiliat politic. Tocmai pentru aceasta, pentru că în permanență am fost împotriva tuturor, Miron Cozma a făcut 4 ani de închisoare pe vremea lui Constantinescu, 4 ani de închisoare pe vremea lui Ion Iliescu și 3 ani pe vremea lui Băsescu. (...) Acele manipulări KGB-iste ale lui Ion Iliescu că mulțumește minerilor lui Cozma, sunt niște aberații care s-au produs după ce pe 13 iunie, cu bestialitate, au fost împușcați (...)”, a comentat Miron Cozma.

 

 

×
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close