Antena 3 CNN Actualitate Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade

Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade

Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade
Sursa foto: foto: nationalisti.ro
25 Feb 2015   •   23:29

Miron Cozma a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că nu are vreo remuşcare pentru cei care au murit în Mineriada din iunie 1990. Acesta a spus că el ar fi fost adus cu forţa în Bucureşti de către alţi lideri ai minerilor. Mai mult, Miron Cozma a declarat că este un opozant al lui Ion Iliescu care i-ar fi mulţumit public pentru intervenţia de la Bucureşti doar pentru a-l scoate vinovat pentru cele întâmplate.

Fostul procuror militar Dan Voinea, care a instrumentat dosarul "Mineriadei", a declarat în cadrul în cadrul aceleiaşi dezbateri că nu s-a dorit la nivel politic să fie identificaţi şi condamnaţi cei vinovaţi. El a mărturisit că dosarele i-au fost luate şi nu s-au soldat în cele din urmă cu nicio condamnare.

Redeschiderea dosarului Mineriadei readuce în prim-plan statistica neagră a acestui eveniment, statistică ce indică zeci de morţi, dintre care doar şase au fost identificaţi şi recunoscuţi. De asemenea, 746 de răniţi, şase femei violate şi peste o mie de "bărboşi, intelectuali, studenţi din Universitate şi Arhitectură" deţinuţi ilegal fac parte din bilanţul negru al evenimentelor din vara anului 1990 din Bucureşti. 

×
Subiecte în articol: Miron Cozma mineriada Ion Iliescu
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close