Antena 3 CNN Actualitate Mischie, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Mischie, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Mischie, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    13 Iun 2012   •   17:54

Fostul şef al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Timişoara, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi luare de mită.

Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs, potrivit Mediafax.

"S-a respins apelul făcut de inculpatul Nicolae Mischie şi au fost admise acuzaţiile DNA. Astfel, Mischie a fost condamnat la patru ani de inchisoare, trei pentru trafic de influenţă şi patru ani pentru luare de mită, luându-se în considerare cei patru ani. Soluţia este atacabilă cu recurs", a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Cristian Pup.

Procesul de corupţie al fostului lider al PSD Gorj Nicolae Mischie, fost şef al CJ Gorj, în care fusese condamnat de Curtea de Apel Timişoara la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, s-a rejudecat în urma unei decizii din 3 martie 2011 a ICCJ, care a casat sentinţa anterioară.

Mischie a fost anchetat în anul 2004 şi trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moştenită de la o mătuşă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie. Mocanu s-a autodenunţat în anul 2004.

Instanţa stabilea ca Mocanu să primească despăgubiri de 325.000 de lei pentru lucrările făcute la casa lui Mischie.

Nicolae Mischie are, în prezent, o sentinţă definitivă şi irevocabilă, de un an de închisoare cu suspendare, care a fost contopită atât la Tribunalul Gorj, cât şi la Curtea de Apel Timişoara cu pedeapsa de patru ani de închisoare.

Pedeapsa respectivă i-a fost dată lui Mischie într-un alt dosar, în care acesta a fost judecat pentru că ar fi introdus în ţară o armă de vânătoare pe care nu a declarat-o la vamă, după o vizită oficială făcută în Elveţia, în 1997.

Nicolae Mischie a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat de actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta.





×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close