Antena 3 CNN Actualitate Misoginism în București: Angajații unui local transformați în ”juriul” care a dat note femeilor în funcție de aspect

Misoginism în București: Angajații unui local transformați în ”juriul” care a dat note femeilor în funcție de aspect

Scandal în centrul Bucureștiului. Doamnele și domnișoarele care au trecut prin fața unei pizzerii au primit note în funcție de aspectul fizic. Din ”juriu” făceau parte chiar angajații localului. Potrivit unei doamne care a postat imagini cu scenele considerate a fi unele misogine, campania de note a fost prezentată și pe paginile oficiale ale pizzeriei. Psihologul Keren Rosner a analizat acest comportament inadecvat al bărbaților.

Misoginism în București: Angajații unui local transformați în ”juriul” care a dat note femeilor în funcție de aspect
Sursa foto: Facebook/ Oana Maria Zaharia
de Andreea Ştefan    |    16 Iul 2022   •   17:29

La o pizzerie din București, situată chiar în centrul orașului, angajații s-au gândit că ar fi o idee bună să fie ”juriu” pentru femeile care treceau prin fața localului.

Aceștia le dădeau note doamnelor și domnișoarelor care treceau, în funcție de aspectul fizic.

Fapta nu a fost trecută cu vederea, iar una dintre femeile notate de acești bărbați i-a fotografiat și a postat imaginea pe internet.

O altă femeie a distribuit imaginile și a transmis un mesaj tăios pentru gestul misogin de care au dat dovadă angajații pizzeriei.

”Bună ziua, prieteni! Mi-aș dori să nu fiu iar nevoită să fac o postare prin care să atrag atenția la misoginismul nesimțit din România, dar nu se poate, pentru că la fiecare pas întâlnesc o situație care îmi confirmă că mai avem mult de lucru până vom ajunge o țară civilizată.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Așadar, zilele trecute mi-a scris o fată că a trecut pe lângă pizzeria Buoni E Bravi, aia "șmecheră" de la Rosetti, și a văzut că membrii personalului, împreună cu niște prieteni, le acordau note fetelor care treceau pe stradă. Fata care mi-a scris a trecut pe lângă ei împreună cu iubitul ei și a fost scutită de notele băieților, dar s-a simțit scârbită și umilită că asistă la așa ceva chiar pe bulevardul Carol, în centrul orașului. Din fericire, avem și dovada acestui eveniment, pentru că una dintre fetele care au fost notate le-a făcut poză băieților și a postat-o la story.

Așa am reușit să identificăm că respectivii nu erau doar clienți, ci chiar membri ai personalului pizzeriei, după cum reiese din a doua fotografie, postată de pizzerie pe pagina de Instagram. Ce pot să spun, e evident că pizzeria susține astfel de comportamente, deci nu mă aștept să facă ceva în această privință.

Vouă, prieteni, vă cer să dați share, ca să ajungă postarea la cât mai multă lume, și vă recomand să nu călcați în pizzeria asta dacă sunteți persoane inteligente, progresiste, feministe și vă doriți o lume mai bună, în care femeile nu sunt notate pe stradă ca și cum ar fi niște mărfuri supuse privirii masculine. Eu una știu sigur că nu vreau să am vreodată de-a face cu acest local”, a scris Oana Maria Zaharia pe Facebook.

”Această imagine ne conferă imaginea bărbatului tânăr. Și atitudinea față de femei este consecința educației precare, interiorizarea modelului feminin într-o imagine distorsionată. Probabil relații defectuoase cu femeile din viața lor. Complexe personale, dar și încurajările din mediul online fac ca mulți bărbați să obiectualizeze femeia. Sunt standarde exclusiv din punct de vedere fizic.

Par artificiale și exagerate, preluate predominant din pornografie. Imaginea femeii este doar un decor accesoriu, inferioară bărbatului. Acestea sunt convingerile acestor tineri pe care observăm că se distrează și se simt foarte mândri de ceea ce fac, nu se feresc să-și expună convingerile.

Grav este că acești tineri nici nu conștientizează comportamentul distorsionat, jignitor, intolerabil, indecent pe care îl au făcând aceste gesturi. E ca și cum nu țin cont de ceea ce simt femeile care sunt abuzate, sunt agresate în acest fel.

Nu țin cont de disprețul pe care ele îl simt, de umilință, de faptul că sunt agresate într-un mediu în care ar trebui să fie în siguranță și în care atitudinea ar trebui să fie una foarte amabilă și foarte respectuoasă. Perpetuarea acestei atitudini este, din nefericire, adoptată de mulți tineri, pentru că mulți tolerează astfel de atitudini.

Tolerarea societății întărește convingerea că este un joc distractiv, este inofensiv și atestă lipsa de respect, de încredere, de admirație față de propriile mame, surori, prietene.

Asta ar trebui să conștientizeze acești tineri, iar atitudinea celor care sesizează asemenea agresiune ar trebui să fie promptă și fermă, dacă. Este foarte frecvent acest comportament, care uneori este voalat, este foarte discret, însă există și femeile îl sesizează și se simt atacate și se simt tratate inegal și indecent.

Iar victimele, de asemenea, ar trebui să reacționeze imediat, nu doar în mediul online, să fie susținute de ceilalți, în cazul acesta de trecători, iar în acest caz să nu-și trăiască revolta în tăcere, simțind doar repulsie, disconfort și umilință, ci ar trebui forțați acești tineri să înțeleagă că ei au un comportament indezirabil, că nu este corect și ar trebui să urmeze consiliere psihologică pentru a-și restructura modelul feminin interiorizat. Și ar trebui și pizzeria penalizată pentru că a admis, a tolerat un astfel de comportament”, a declarat la Antena 3 psihologul Keren Rosner.

×
Subiecte în articol: București angajati note femei
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close