Antena 3 CNN Actualitate Misterul crimei din Berceni se adânceşte. Rezultatul autopsiei IML despre cadavrul femeii găsit în lada de la pat

Misterul crimei din Berceni se adânceşte. Rezultatul autopsiei IML despre cadavrul femeii găsit în lada de la pat

Cazul femeii moarte şi găsite în lada unui pat din sectorul 4 al Capitalei ia amploare, iar misterul se adânceşte, astfel că nu se ştie exact cine este victima.

Misterul crimei din Berceni se adânceşte. Rezultatul autopsiei IML despre cadavrul femeii găsit în lada de la pat
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    06 Iun 2023   •   08:51

Deşi, iniţial, se credea că este vorba despre o femeie de 38 de ani, a apărut informaţia că şi fiica acesteia este dispărută şi nu este exclus să fie ea victima.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București arată, într-un comunicat de presă, că identitatea victimei din Berceni și autorul crimei nu pot fi în prezent confirmate și infirmate, precizând că acel cadavrul este considerat, în continuare, unul neidentificat.

"În spațiul public au fost vehiculate mai multe ipoteze cu privire la identitatea victimei și cu privire la identitatea presupusului autor, însă acestea, deși sunt avute în vedere în anchetă, în prezent nu pot fi nici confirmate, nici infirmate, întrucât cadavrul este considerat, în continuare, unul neidentificat.

În măsura în care vor fi obținute și alte date relevante pentru anchetă, acestea vor fi făcute publice în măsura în care se va considera necesar", se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Instituţia s-a sesizat din oficiu și a început urmărirea penală cu privire la infracțiunea de omor după ce la "data de 03.06.2023, polițiștii Secției 16 au fost sesizați de proprietarul unui apartament din mun. București, sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriași, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacție".

"În datele de 03 și 04.06.2023, procurorul criminalist, polițiști din cadrul Serviciului Omoruri și cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la fața locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză", se mai arată în comunicat.

În plus, autopsia medico-legală a stabilit faptul că "moartea persoanei neidentificate, de sex femeiesc, a fost violentă", mai precizează sursa amintită.

"La datele de 04 și 05.06.2023 au fost dispuse expertize genetice judiciare pentru stabilirea profilului genetic ADN al cadavrului, expertize ce sunt efectuate de Institutul Național de Criminalistică.

Investigațiile și verificările au vizat toate ipotezele avute în vedere, precum și stabilirea identității victimei, sens în care au fost audiați mai mulți martori", arată Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Totul a pornit după ce sâmbătă după-amiază, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, o femeie a fost găsită fără viață, de proprietarul apartamentului, ascunsă în lada patului, într-un sac de plastic.

×
Subiecte în articol: crimă București Berceni cadavru
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close