Antena 3 CNN Actualitate Moment emoționant de reculegere în memoria reginei, la Viscri, în ”Casa Albastră” a regelui Charles al III-lea

Moment emoționant de reculegere în memoria reginei, la Viscri, în ”Casa Albastră” a regelui Charles al III-lea

La Viscri, în fața ”Casei Albastre” a regelui Charles al III-lea, a fost ținut un moment emoționant de reculegere în memoria reginei Elisabeta a II-a, la care au participat zeci de oameni.

Moment emoționant de reculegere în memoria reginei, la Viscri, în ”Casa Albastră” a regelui Charles al III-lea
Sursa foto: Facebook/ British Embassy Bucharest
de Andreea Ştefan    |    18 Sep 2022   •   20:55

Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, a vorbit despre sentimentele reginei Elisabeta a II-a pentru satul transilvănean, Viscri.

Ambasada Marii Britanii la București a organizat, duminică seara, un moment național de reflecție în memoria Reginei Elisabeta a II-a la Viscri, în județul Brașov.

După un minut de reculegere, la ora 20:00, ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, a avut un mesaj pentru oamenii adunați pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”La lumina lumânărilor, ne găsim astăzi într-un sat în inima Transilvaniei, ca să reflectăm asupra vieții Reginei Elisabeta a II-a. Înmormântarea are loc mâine (luni - n.r.), la Londra, așa cum știți, cu prezența șefilor de stat din toată lumea, mai ales cu președintele Iohannis și soția lui, și cu Majestatea Sa, Margareta și prințul Radu.

România va fi prezentă la înmormântare și în gândurile noului nostru Rege, Charles al III-lea. Regina a fost o prezență globală timp de 70 de ani. Chiar dacă Regina nu a vizitat România niciodată, vă pot spune că Regina a știut foarte bine cum s-a dezvoltat România în acești 32 de ani de libertate. Am discutat cu Regina despre România și a fost un loc important și pentru că este un loc foarte important pentru Regele Charles.

Această casă simplă este o mică dovadă a legăturii între familiile noastre regale și între popoarele și țările nostre și în viitor va juca un rol important ca să amintească despre ceea ce ne unește.

Doamnelor și domnilor, este un moment deosebit de trist pentru populația Regatului Unit, pentru populația țărilor în care Regina a fost și șef de stat, în țările Commonwealth și în celelalte țări, unde nu m-am așteptat să aibă acest impact imens Regina Elisabeta a II-a.

Ne gândim la serviciul pe care l-a făcut pentru noi toți, la sentimentul datoriei pe care l-a simțit față de noi, oamenii simpli și nu cred că această amintire va dispărea repede. Mai ales în această grădină, în această casă vom simți prezența Reginei Elisabeta a II-a și mai ales prezența Regelui Charles al III-lea”, a spus Andrew Noble.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close