Antena 3 CNN Actualitate Monica Anisie: Nu ne putem întoarce în sălile de clasă pline cu 30 și ceva de elevi. Unele activități vor fi susținute online

Monica Anisie: Nu ne putem întoarce în sălile de clasă pline cu 30 și ceva de elevi. Unele activități vor fi susținute online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că, în acest moment, nu își poate închipui un scenariu potrivit căruia din toamnă elevii să se întoarcă în clase cu un număr de peste 30 de elevi. Potrivit ministrului, o parte din activități este posibil să se organizeze online.

Monica Anisie: Nu ne putem întoarce în sălile de clasă pline cu 30 și ceva de elevi. Unele activități vor fi susținute online
Sursa foto: Hepta
28 Mai 2020   •   09:04

„Scenariul ăsta nu-l văd posibil, nu ne mai putem întoarce la sălile de clasă pline cu 30 și ceva de elevi. Este clar că trebuie să luăm măsuri de la toamnă, în așa fel încât să reducem numărul de copii la clasă”, a spus Monica Anisie.

Cu privire la cursurile online, Anisie a spus că ministerul se pregătește deja să vină în ajutorul elevilor, dar și al profesorilor.

”După cum știți, pentru că am anunțat lucrul acesta, ministerul Educației se pregătește pentru un astfel de scenariu, guvernul României a alocat 150 milioane lei tocmai pentru a achiziționa tablete pentru copiii din medii dezavantajate și tot ministerul Educației pregătește ghiduri metodologice pentru profesori, dar și cursuri de formare pentru a-i familiariza pe profesori cu acest noi tip de predare”, a mai declarat ministrul la Digi24.

×
Subiecte în articol: Monica Anisie
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close