Antena 3 CNN Actualitate Mugur Isărescu, anunț important. Când ajunge euro la 5 lei

Mugur Isărescu, anunț important. Când ajunge euro la 5 lei

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu face un anunț important legat de evoluția monedei euro după ce mai mulți analiști au spus că, până la finalul anului, euro va ajunge la 5 lei. Acesta spune că actualele cotații reprezintă doar o evoluție de vară.

Mugur Isărescu, anunț important. Când ajunge euro la 5 lei
de Gabriel Dano    |    09 Aug 2021   •   18:01

"Prognozele sunt făcute în piață și analiștii au tot dreptul analiştii să facă aceste prognoze. După câte vedeţi leul s-a cam întărit. Nu s-a depreciat, s-a întărit. Este adevărat că este o evoluţie de vară. Recolta bună de cereale, vin traderii, cumpără direct din câmp, am înţeles şi eu, şi vând valută ca să cumpere cu lei. Atunci s-a mărit oferta.

Au mai venit şi românii din străinătate de Sfânta Maria. La casele de schimb, dacă mergeţi, chiar aici în stradă, cursul la casele de schimb, care de regulă erau peste cursul Băncii Naţionale acum sunt sub cursul Băncii Naţionale.

Nu ştiu cât de tranzitorie este această apreciere, dar vedeţi cât de mult riscă şi cei care fac prognoze din acestea că o să ajungă mâine, poimâine cursul la 5 lei. Noi suntem interesaţi să ţinem inflaţia sub control şi asta sune foarte mult şi în ceea ce priveşte controlul lichidităţilor şi impactul acestui control asupra situaţiei din piaţa monetară şi piaţa valutară. Încercăm să păstrăm echilibrele", a spus Mugur Isărescu.

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9131 lei, în scădere cu 0,14 bani (-0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9145 lei.

Pe data de 14 iulie 2021 moneda naţională a atins pragul de 4,9283 lei pentru un euro.

×
Subiecte în articol: Mugur Isarescu euro
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close