Antena 3 CNN Actualitate „Ne-am deconectat complet de la telefon, tabletă și computer pentru 24 de ore. Ce am pățit"

„Ne-am deconectat complet de la telefon, tabletă și computer pentru 24 de ore. Ce am pățit"

„Ne-am deconectat complet de la telefon, tabletă și computer pentru 24 de ore. Ce am pățit"
14 Mar 2018   •   17:31

Într-un articol publicat recent de Los Angeles Times, jurnalista Catherine Pierce ne împărtășește o experiență care nu mulți o mai au în ziua de astăzi: 24 de ore fără telefonul mobil, tabletă sau computer. Aceasta a decis să țină acest experiment împreună cu soțul ei și să își închidă toate device-urile. Nu să le pună pe airplane mode, ci să le inchidă cu totul, să facă o purificare tehnologică timp de o zi.  
  
La început, aceasta mărturisește că a fost greu, iar ambii au fost tentați să își redeschidă telefonul: „La început, a trebuit să rezistăm tentației de a ne verifică telefoanele”. După acest prim instinct însă, jurnalista spune că au avut o surppriza plăcută, când au observat că orele par sa treacă mai încet și au mai mult timp la dispoziție pentru diferite activități, cum ar fi gătitul împreună. Când a venit momentul să își deschidă telefoanele, cei doi mărturisesc că nu mai erau atât de entuziasmați de notificările ce urmau să le primească. Potrivit jurnalistei întreaga experiență „a fost că o mahmureală plăcută!” 
  
 Aceasta oferă câteva sfaturi pentru cei ce doresc să împărtășească această experiență: 
  
 Setează reguli și decide dacă iei o pauză doar de la telefon sau de la orice fel de device cu acces la internet. 
  
 Anunța familia și prietenii că nu vei putea fi contactat.  
  
 Încearcă acest experiment cu cineva apropiat, de preferința o persoană cu care locuiești. 
  
 Fă-ți planuri și decide ce vrei să faci în timpul liber. 
  
 Ține un telefon fix activ, că să poți fi contactat. Este până la urmă o pauză de Internet, nu de oameni. 
  
 Scrie pe o foaie numerele de telefon ale persoanelor pe care vrei să le contactezi și fii sigur să ai o hartă dacă vrei să ajungi undeva nou.  
  
Fă o listă cu tot ceea ce faci în cele 24 de ore fără tehnologie

Sursă: Los Angeles Times

×
Subiecte în articol: tehnologie
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close