Antena 3 CNN Actualitate Ne ard pădurile! Sute de hectare au fost deja mistuite, iar flăcările se extind. Pompierii sunt în alertă

Ne ard pădurile! Sute de hectare au fost deja mistuite, iar flăcările se extind. Pompierii sunt în alertă

Ne ard pădurile! Sute de hectare au fost deja mistuite, iar flăcările se extind. Pompierii sunt în alertă
Sursa foto: Foto: Mediafax
27 Iul 2012   •   07:14

Vremea caniculară din ultimele zile îngreunează stingerea incendiilor de pădure din ţară. 700 de hectare de vegetaţie de la graniţa judeţele Argeş şi Braşov sunt afectate. Alte o sută de hectare de pădure ard în judeţul Harghita, iar focul se extinde, înteţit de vântul puternic. Intervenţia unui elicopter special este singura soluţie pentru stingerea flăcărilor însă nici acesta nu poate fi folosit tot din cauza vântului.

Aproape 100 de hectare din Munţii Harghitei ard mocnit. Pompierii, ajutaţi de localnici se chinuie să ţină focul sub control. Un elicopter care să împrăştie apă ar putea salva pădurile şi păşunile.

În munţii Făgăraş nu s-a putut interveni cu elicopterul, iar pompierii au fost nevoiţi să îndepărteze vegetaţia pentru ca incendiul să nu se mai extindă.

După incendiile de pădure din ultima perioadă, ministerul de Interne vrea să cumpere un elicopter complet echipat pentru astfel de intervenţii.

Focul ameninţă şi rezervaţia naturală din Munţii Rodnei. La hotarul dintre Maramureş şi Bistriţa, ard 20 de hectare de pădure de brad.

Zeci de pompieri şi voluntari se chinuie să stingă flăcările care ar fi pornit tot din neglijenţa oamenilor.





×
Subiecte în articol: incendiu muntii bucegi pompieri flacari
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close