Antena 3 CNN Actualitate Fostul primar Neculai Onţanu, condamnat la trei ani de închisoare

Fostul primar Neculai Onţanu, condamnat la trei ani de închisoare

Fostul primar al sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, într-un proces iniţiat de DNA

Fostul primar Neculai Onţanu, condamnat la trei ani de închisoare
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    13 Apr 2021   •   14:59

În dosar, procurorii ceruseră 12 ani de închisoare pentru acuzaţia de luare de mită, în cazul fostului edil, după ce prima instanţă a decis că faptele s-au prescris.

Sentinţa dată marţi, 13 aprilie, de trei ani de carceră cu suspendare pentru luare de mită are un termen de încercare de opt ani, potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr.4278/2/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând: Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este Vechiul Cod penal, Legea nr.78/2000 şi Legea nr.656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Neculai Onţau, termen de încercare de 8 ani

Cu privire la inculpatul Onţanu Neculai: Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art.289 alin.1 din Codul penal rap. la art.6 şi art.7 lit a şi c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 din Codul penal în infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal, aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.64 lit. a,b,c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art.71 alin.2 din Vechiul Cod penal. În baza art.86 ind.1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art.86 ind.2 din Codul penal 1969.

În baza art.86 ind.3 alin.1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 ind.4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art.71 alin.5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Constată că inculpatul Onţanu Neculai a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016", se arată în minuta deciziei definitive a ICCJ.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Neculai Onţanu a fost acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri.

Astfel, potrivit DNA, în perioada 2006 – 2007, Neculai Onțanu ar fi acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiară a unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.

După ce titlul de proprietate a fost emis, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, ce a fost transferată către avocata Loredana Radu și o altă persoană, interpuși indicați de Onțanu.

"În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. 

În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu, la indicația acestuia. 

Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive", au constatat anchetatorii.

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi lui Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a și fost ridicat.

×
Subiecte în articol: neculai ontanu condamnare
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close