Antena 3 CNN Actualitate Neglijată de medici? O femeie a murit la patru zile după ce a născut o fetiţă

Neglijată de medici? O femeie a murit la patru zile după ce a născut o fetiţă

Neglijată de medici? O femeie a murit la patru zile după ce a născut o fetiţă
Sursa foto: Foto: debanat.ro
20 Oct 2011   •   11:31
O femeie din Bârlad a murit în spital, la patru zile după ce născuse o fetiţă. Soţul ei îi acuză pe medici de neglijenţă. El a depus deja o plângere la poliţie. Spune că soţia sa nu a fost luată în seamă de medici timp de două zile.

Femeia, care mai avea opt copii, a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Bârlad, în urmă cu o săptămână. Rudele femeii susţin că pacienta a fost neglijată de medici timp de două zile, cu toate că, în urmă cu un an, suferise un accident şi avea în continuare probleme medicale.

În cele din urmă, femeia a fost introdusă în operaţie şi a născut prin cezariană o fetiţă de 3,4 kilograme.

Starea femeii a început să se înrăutăţească după operaţia de cezariană, iar în cursul serii de marţi pacienta fost preluată de medicii secţiei de chirurgie a spitalului pentru o intervenţie chirurgicală. Doctorii nu au putut să o salveze.

Potrivit directorului Spitalului de Urgenţă din Bârlad, Gabriela Denis, medicii nu au operat-o pe femeie imediat ce a ajuns la spital în încercarea de a prelungi sarcina până la termen.

Conducerea Spitalului de Urgenţă Bârlad a declanşat o anchetă internă în acest caz.

 

 

×
Subiecte în articol: malpraxis femeie moarta insarcinata nastere
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close