Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru: Numărul de cazuri va crește. Ce spune ministrul despre un nou val de măsuri de relaxare

Nelu Tătaru: Numărul de cazuri va crește. Ce spune ministrul despre un nou val de măsuri de relaxare

Dacă Parlamentul nu va vota prelugirea stării de alertă, atunci pârghiile autorităților sanitare vor fi limitate, este avertismentul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, care spune că, după aprobarea celul de-al treilea val de măsuri de relaxare este de așteptat ca numărul cazurilor de COVID-19 cu transmitere comunitară să crească.

Nelu Tătaru: Numărul de cazuri va crește. Ce spune ministrul despre un nou val de măsuri de relaxare
Sursa foto: hepta
15 Iun 2020   •   12:29

”Am avut două weekend-uri largi, două weekend-uri mari, de vineri până luni seara. Și am avut și o aglomerare în diferite zone ale țării, s-a trăit acea senzație de libertate, am avut o accentuare a transmiterii comunitare, nu exponențial, dar am avut o creștere. Ne pregătim de astăzi de a treia sesiune de relaxări și trebuie să ne gândim că în următoarea perioadă va crește, dar controlabil numărul de cazuri. De aceea ne trebuie și starea de alertă, sunt zile, cum este duminica, în care sunt recoltări mai puține, s-ar putea astăzi să avem o scădere a numărului de cazuri noi. Dar urmează să evaluăm tot ce înseamnă săptămâna trecută și să ne pregătim pentru al treilea val de relaxări care urmează”, a declarat Nelu Tătaru. 

Acesta susține că trebuie menținută o pârghie a autorităților pentru a putea menține numărul cazurilor sub control. 

„Că vrem, că nu vrem, că recunoaștem sau nu, declarat sau nu, suntem într-o stare de alertă. Am avut cinci zile în care am avut o creștere a numărului de cazuri. Dacă au început timid la 196 de cazuri noi, 237, 222, 275, 320 culminând în prezentarea de ieri. Suntem într-o transmitere comunitară, nu exacerbată, dar o avem accentuată de cele două măsuri de relaxare de până acum. Astăzi intră și cel de-al treilea set de măsuri de relaxare. Sunt măsuri pe care le gestionăm, pe care le avem în vedere printr-o serie de norme de măsuri de desfășurare și funcționare a fiecăreia dintre aceste relaxări. Avem ordine comune care vor apărea și astăzi în Monitorul Oficial, unele apărute de sâmbătă, cu miniștrii de resort cu principalele măsuri de relaxare”, a spus Tătaru la Digi24.

Dacă va continua să fie o creștere, va trebui gestionată „într-o stare administrativă pe care noi o vrem în continuare este acea stare de alertă: nu neapărat pentru a avea restricțiile vechi pe care le aveam, fiindcă avem măsuri de relaxare, dar pentru a putea avea pârghiile să putem gestiona eventualele evoluții nefavorabile”, a afirmat ministrul.

Tătaru a dezmințit declarațiile potrivit cărora cifrele de îmbolnăviri sunt manipulate.

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close