Antena 3 CNN Actualitate Nici munţii nu mai suportă zăpada! Avalanşele au format uriaşe bariere de nămeţi

Nici munţii nu mai suportă zăpada! Avalanşele au format uriaşe bariere de nămeţi

Nici munţii nu mai suportă zăpada! Avalanşele au format uriaşe bariere de nămeţi
Foto: antena3.ro
de S.T.    |    14 Feb 2012   •   21:03

Nici munţii nu mai suportă zăpada şi o aruncă pe şosele! Pe Defileul Dunării, avalanşele au format uriaşe bariere de nămeţi. Autorităţile s-au temut că zăpezile de pe versanţi vor acoperi şi Valea Oltului şi au închis complet circulaţia maşinilor, timp de 24 de ore. Au încercat, apoi, să provoace avalanşe controlate cu ajutorul dinamitei. Misiunea pirotehniştilor a fost pe cât de periculoasă, pe atât de...inutilă.

Au plantat aproape trei kilograme de material explozibil în zăpada de pe crestele munţilor. După ce şi-au riscat viaţa, pirotehniştii şi-au dat seama că stratul gros de zăpada nu va pleca nicăieri.

Abia atunci autorităţile au decis să dea drumul circulaţiei pe Valea Oltului după aproape 24 de ore pentru autoturisme şi 48 de ore pentru tiruri.

În Mehedinţi, muntele nu a aşteptat dinamita să se scuture de zăpadă. După avalanşele de ieri, drumul european 70 a fost blocat din nou. Vântul bate cu putere, iar zăpada cade de pe  versanţi, astfel că nimeni nu poate circula pe această  stradă.

Zăpadă a căzut şi pe defileul Jiului, în această dimineaţă, dar şoseaua a fost eliberată în câteva ore.

 


×
Subiecte în articol: avalanse zapada
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close