Nicușor Dan se află într-o vizită oficială la Chișinău de Ziua Limbii Române, după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, a efectuat o vizită privată în capitala Republicii Moldova, unde a participat, alături de Maia Sandu, la mai multe festivaluri și evenimente.
ACTUALIZARE Republica Moldova reprezintă un exemplu pentru Europa şi pentru lumea întreagă prin modul în care apără democraţia, a declarat, la Chişinău, preşedintele României, Nicuşor Dan.
Prezent la cea de-a treia ediţie a Marii dictări naţionale, eveniment organizat de Ziua Limbii Române, preşedintele a arătat că, prin eforturile pe care le fac pentru a apăra democraţia, "moldovenii sunt mai europeni decât europenii".
"Sunt deosebit de onorat să fiu împreună cu dumneavoastră aici. Mulţumesc, doamna preşedintă pentru invitaţie. Ştiţi că, începând din 2011, această zi este celebrată şi în România - Ziua Limbii Române - în mod oficial. Poate nu ar fi rău să copiem şi Marea dictare naţională. Am putea să începem cu clasa politică de exemplu. Devenind serioşi, vă mărturisesc că sunt foarte emoţionat pentru că, aşa cum spunea doamna preşedintă, eu tot timpul am considerat că limba română un dat. M-am născut, am vorbit, am făcut şcoala în limba română şi dumneavoastră, în opinia mea, aţi dat un exemplu lumii întregi prin lupta pe care aţi dat-o în timp, în ciuda tuturor presiunilor, pentru a păstra această limbă şi această identitate. Şi acum din nou sunteţi, în opinia mea, un exemplu pentru Europa şi pentru lumea întreagă prin modul în care încercaţi să apăraţi democraţia în faţa aceloraşi tipuri de presiuni care vin din aceeaşi parte şi dovediţi prin asta că sunteţi mai europeni decât europenii şi că locul dumneavoastră este în Uniunea Europeană", a subliniat Nicuşor Dan.
El a adăugat că limba română este, dincolo de a fi o identitate, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi.
"România şi Republica Moldova sunt ţări care au valori comune, care au nevoie una de cealaltă, şi este responsabilitatea noastră să ne ajutăm unii pe ceilalţi astfel încât aceste două ţări să aibă un viitor luminos în lumea pe care o construim noi toţi. Din partea României, din partea mea personal, toată prietenia şi toată deschiderea pentru a construi aceste legături", a transmis preşedintele.
La Marea dictare naţională au participat peste 2.000 de persoane, care au scris un text literar după dictare. Evenimentul este organizat de Ministerul Educaţiei din Republica Moldova sub patronajul Preşedinţiei Republicii Moldova.
Președintele României a fost primit de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reședința de Stat.
De la ora 10:00, Nicușor Dan participă la evenimentul „Marea Dictare Națională”, organizat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde susține și un discurs în deschiderea manifestării.
La ora 11:15, acesta va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Strășeni, iar la 11:45 va participa la concertul dedicat Zilei Limbii Române, la Casa de Cultură din Strășeni.
Recent, Nicușor Dan a fost din nou în Republica Moldova, dar într-o vizită privată, în care a făcut plimbări în natură și a participat la festivaluri împreună cu Maia Sandu.
Tot la Chișinău, liderii europeni Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk au sărbătorit Ziua Independenței Republicii Moldova, pe o scenă din centrul capitalei, cu discursuri în limba română, alături de Maia Sandu. Un gest de solidaritate și un sprijin politic pentru președinta Republicii Moldova și partidul său pro-european, cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare considerate cruciale pentru viitorul țării.