Antena 3 CNN Actualitate Noapte albă pentru credincioşi. Peste 40.000 de oameni, în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului

Noapte albă pentru credincioşi. Peste 40.000 de oameni, în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului

Noapte albă pentru credincioşi. Peste 40.000 de oameni, în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    15 Aug 2014   •   07:58

A fost o noapte albă pentru credincioşii din toată ţara, care au luat parte la pelerinajele de Adormirea Maicii Domnului. 

 
La Mănăstirea Nicula, oamenii şi-au petrecut noaptea îngenunchiaţi şi rugându-se. Aseară, icoana făcătoare de minuni a fost scoasă din mănăstire pentru ca toţi credincioşii să se poată închina la ea.
 
Peste 40.000 de credincioşi şi-au petrecut noaptea în rugăciune şi au înconjurat mănăstirea, în aşteptarea slujbei de astăzi.
 
Oamenii s-au rugat pentru sănătate şi bunăstare. Mulţi dintre credincioşi şi-au petrecut toată ziua în faţa mănăstirii. Zeci de persoane au avut nevoie de ajutor medical din cauza căldurii, iar un preot a leşinat.
 
Astăzi, după Liturghie, credincioşii vor primi ca în fiecare an sarmale şi cozonac.

×
Subiecte în articol: pelerinaj
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close