Poliția olandeză anunţă că a primit peste 50 de ponturi în cazul jafului Tezaurului Dacic de la Muzeul Drents, din Olanda. Anchetatorii analizează imaginile de supraveghere și pista unui vehicul incendiat, suspectând că autorii jafului au fugit în Germania. Oficialii nu exclud implicarea unor infractori români și investighează dacă obiectele de tezaur ar putea fi folosite ca monedă de schimb sau pentru a cere o răscumpărare.
Poliția olandeză ar fi refăcut traseul jefuitorilor muzeului Drents
Actualizare: "Potrivit ultimelor informații pe care le avem în exclusivitate, se pare că poliția olandeză a reușit să refacă parțial traseul indivizilor. Ei ar fi fost localizați cu ajutorul camerelor de supraveghere, undeva la 11 kilometri distanță de muzeu, în drumul lor spre Germania. Au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce își schimbau hainele, spun surse din rândul anchetatorilor. Ei intenționau să treacă granița cu artefactele furate. Nu se știe însă dacă au reușit.
Cazul este investigat atât de autoritățile din Olanda, cât și de autoritățile din România. Știm că imediat ce au fost alertate autoritățile de la noi s-a luat legătura și cu Interpolul. Asta înseamnă că, practic, poliția din toată Europa îi caută pe indivizii care au dat spargerea la muzeul din orașul olandez.
Ce au stabilit anchetatorii până în prezent: acești indivizi au intrat pe această poartă, care este acum împrejmuită de benzi ale poliției. Ei ar fi mers undeva la subsolul clădirii, ar fi forțat o ușă care se află acolo, au detonat un zid cu material explozibil, iar apoi au plecat cu artefactele.
Totul în mai puțin de trei minute. S-ar fi acționat la pont, suspectează anchetatorii. Și asta pentru că indivizii, care au venit până aici cu o mașină, par să fi avut un plan extrem de bine pus la punct.
Cu aceeași mașină au plecat imediat după jaf. Autoturismul a fost abandonat și incendiat la granița cu Germania. Se fac eforturi uriașe în acest moment pentru a-i descoperi pe indivizi și pentru a recupera artefactele", a relatat din Olanda Cristina Filip, corespondent Antena 3 CNN.
Știrea inițială
Apar noi detalii despre indivizii care în mai puţin de 3 minute au comis jaful de la Muzeul Drents, din Olanda. Potrivit cotidianului De Telegraaf, analiza imaginilor surprinse de camerele video din muzeu şi cercetarea suplimentară a mişcărilor suspecte ale unor vizitatori în sala în care erau expuse artefactele le-au furnizat detectivilor olandezi noi informaţii despre jaf.
De asemenea, se cunosc acum mai multe lucruri despre deplasarea celor trei făptaşi, care au schimbat autovehiculul folosit iniţial,pe care l-au incendiat, cu un altul, apoi şi-au schimbat hainele sub un viaduct al autostrăzii N33 în apropiere de Rolde.
Poliţia olandeză presupune că autorii jafului au fugit în Germania
Poliţiştii din Ţările de Jos nu exclud posibilitatea ca infractori români să fie implicaţi direct sau indirect în comiterea jafului. Obiectele din Tezaurul Dacic furate ar putea fi folosite uneori ca mijloc de schimb de către infractori sau pentru a cere o răscumpărare.
Ancheta jafului a fost descrisă de autorităţi ca o „activitate precisă și care necesită timp” și avertizează că ar putea dura până când se va stabili dacă există ponturi concrete.
„Ţările de Jos vor face tot posibilul pentru a recupera obiectele, pentru a depista autorii jafului şi pentru a se asigura că aceştia sunt aduşi în faţa justiţiei", a declarat ministrul olandez al Culturii, Eppo Bruins.
„Aceste obiecte istorice sunt de mare importanţă pentru România şi fac parte din patrimoniul său cultural", a mai spus el.
Muzeul Drents a organizat expoziţia „Dacia. Regatul aurului şi argintului" în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Este vorba despre 673 de bunuri din metale prețioase, făcând parte din peste 50 de tezaure, aflate în colecțiile a 18 muzee din România, expune pe perioada 7 iulie 2024 – 26 ianuarie 2025, la Drents Museum din Assen, Regatul Țărilor de Jos.
Hoţii au plecat cu cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, printre care Coiful de aur de la Coțofenești şi brațările dacice din Sarmizegetusa Regia.
Parchetul General a deschis dosar penal după jaful de la Muzeul Drents
Coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr., precum şi trei brațări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în urma unui „incident deosebit de grav", după cum a anunțat Ministerul Culturii.
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents şi autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.
Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească şi standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.
Parchetul General a informat, sâmbătă, că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul sustragerii pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul Drents din Regatul Țărilor de Jos.