Noi detalii despre tăierea porcului în curtea SRI. Când ar fi pârlit porcul Kovesi cu Dragnea și Coldea

de M.Z.    |    30 Oct 2017   •   17:39
Noi detalii despre tăierea porcului în curtea SRI. Când ar fi pârlit porcul Kovesi cu Dragnea și Coldea Foto: Agerpres

Jurnalistul Dan Andronic a venit cu detalii despre tăierea porcului care ar fi avut loc în curtea SRI, după ce Victor Ponta a spus că Liviu Dragnea ar fi tăiat porcul împreună cu Florian Coldea și Laura Kovesi, la Crăciunul din 2013.

Când: Acțiunea se petrece în decembrie 2013. Mai precis, într-o duminică, 22 decembrie 2013. Unde: în celebra vilă conspirativă a SRI, respectiv T14. Acolo, într-una din case, locuia prim-adjunctul SRI Florian Coldea. 
Cine: Laura Codruța Kovesi, care la acel moment era Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție. Liviu Dragnea, om politic, secretar general al PSD.
Starea juridică: Liviu Dragnea era inculpat și trimis în judecată de către parchetul condus de Laura Codruța Kovesi în Dosarul Fraude la Referendum încă din 7 octombrie 2013. Primul termen, la ICCJ avusese loc în data de 15 noiembrie 2013. 
Sebastian Ghiță era cercetat de DNA, dar dosarele nu erau încă personalizate, avea însă un proces, Tracia-Asesoft în derulare la ICCJ, unde era inculpat. Numai că vreau să vă mai dau câteva detalii, așa cum le-am aflat în aceste zile de la unii din participanți:

Nu era prima Pomana Porcului la care participau toți. Avusese loc cel puțin încă una în 2012. Iar acolo Ponta a participat.

Noutatea era că acum, în 2013, porcul a fost adus de Liviu Dragnea.

A fost sacrificat de el, în curtea vilei SRI, denumită conspirativ T14. Acolo locuia prim-adjunctul SRI Florian Coldea.

Operațiunea a început în jurul orei 08.00, cu Dragnea tăind porcul cu mâna lui, iar invitații au început să sosească în jurul orelor 11.00.

Pe lângă Liviu Dragnea la întreaga operațiune au mai participat angajați SRI din departamentul de Logistică, respectiv bucătari, ospătari.

Invitații lui Florian Coldea au fost:

George Maior - șeful SRI,

Laura Codruța Kovesi - șefa DNA,

Sebastian Ghiță - deputat PSD,

Victor Ponta - președinte PSD și premier în exercițiu,

Gabriel Oprea - viceprim-ministru, președinte UNPR și ministrul Apărării,

Vasile Dâncu, membru PSD.

Victor Ponta nu a participat de la început, întrucât duminica în general se ducea la baschet, unul din martori mi-a declarat că acesta ar fi ajuns în jurul orei 15.00 la T14.

Cheful a durat până după-amiaza, iar Laura Codruța Kovesi a participat activ la toate fazele.

Cu alte cuvinte șefa DNA și Liviu Dragnea au mâncat șorici proaspăt tăiat de cel din urmă și s-au întreținut extrem de cordial. În sensul în care au mâncat și au băut”, a scris jurnalistul Dan Andronic, luni, potrivit evz.ro.

Informațiile au fost comentate luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Parteneri
x close