Antena 3 CNN Actualitate Noi detalii halucinante din dosarul Ayahuasca. Cum decurgeau ritualurile șamanice

Noi detalii halucinante din dosarul Ayahuasca. Cum decurgeau ritualurile șamanice

Apar detalii halucinante în dosarul Ayahuasca în care Gelu Oltean, fostul şef ''Doi şi-un sfert'' şi prietena acestuia Vanessa Youness au fost arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc. 

Noi detalii halucinante din dosarul Ayahuasca. Cum decurgeau ritualurile șamanice
09 Ian 2020   •   09:29

După ultimele audieri se pare că la întruniri au participat şi doi avocaţi din Baroul Bucureşti şi unul care susţine că face parte din baroul londonez. Aceştia au povestit în detaliu cum decurgeau ritualurile şamanice. 

La întrunirea unde au fost suprinsi și Gelu Oltean, dar și fostul adjunct Crețu , au mai fost și doi avocați, unul din baroul București, un civilist, și un avocat care a spus că face parte din baroul londonez. Cei audiați au explicat cum decurgeau aceste întâlniri.

Se ținea o cuvântare de început, Tom era cel care ținea aceasta cuvântare , o traducea Vanessa, și apoi pe rand Tom servea 20 de ml de substanță. Aceasta substanță se bea și trebuia să o ții cât mai mult în stomac. Stăteau toți în sala de ceremonii în semicerc. Tom spunea incantații și în 20-30 de minute se produceau halucinațiile. Cei care veneau aici voiau ori să se vindece de diferite boli, ori de depresie. Gelu, Vanessa și Tom au refuzat să dea declarații în fața procurorilor.

Noi detalii halucinante din dosarul Ayahuasca

×
Subiecte în articol: Ayahuasca Gelu Oltean
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close