Antena 3 CNN Actualitate Noi dezvăluiri în scandalul adopției Sorinei. Șefa IML Craiova rupe tăcerea

Noi dezvăluiri în scandalul adopției Sorinei. Șefa IML Craiova rupe tăcerea

<1 minut de citit Publicat la 22:18 26 Iun 2019 Modificat la 22:18 26 Iun 2019
o_1deajh3qh944itg1jpeh931fj98.jpg
Sursa foto: foto- captură Antena 3

Roxana Zăvoi, director IML Craiova, a acordat un interviu în care a vorbit despre felul în care s-a prezentat fetița de opt ani la examinarea medico-legală la care a fost supusă. 

„Pe data de 21 iunie a fost înregistrată la IML Craiova o ordonanță emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care ni se solicita o expertiză în ceea ce o privește pe Săcărin Sorina. A fost examinată, medicul legist și-a făcut constatările proprii, a mai fost trimisă la alte examene de specialitate. 

Din câte știu, a fost o examinare medico-legală obișnuită, nu a fost niciun element care să arate o altfel de examinare. Noi, cei de la medicina legală, am aflat de acest tsunami mediatic ulterior. Atunci nu aveam de unde să știm. 

Fetița a fost foarte cooperantă și a discutat foarte bine. Medicul legist s-a întâmplat să fie o femeie, care e mama a doi copii, și nu mi-a spus să fi fost vreo problemă. Nu plângea, nu se zbătea, nu nimic. A fost examinată în prezența părinților și a încă două persoane care nu s-au legitimat. O doamnă era psiholog și cealaltă de la DGASPC”, a spus Roxana Zăvoi. 

×
Etichete: dezvaluiri sorina
Parteneri
x close