Iar situaţia fratelui preşedintelui s-ar putea complica, după ce avocatul familiei lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, spune că există ale înregistrări pe care le va face publice la momentul potrivit.
Întrebat dacă mai există şi alte înregistrări în acest caz, Pavel Abraham a răspuns: „Sigur, discuţii sunt, am zis să clarificăm lucrurile care sunt pe rol acum şi, desigur, alte chestiuni de care vor beneficia dânşii”.
„Un denunţ pe care l-ar face ar permite să se facă o revizuire şi să diminueze pedeapsa pe care o are de executat”, a adăugat Abraham.
De asemenea, avocatul familiei Bercea a precizat că cei pe care îi reprezintă „nu mai au nevoie de aşi în mânecă, au nevoie de măsuri de clemenţă. Denunţul le dă posibilitatea reducerii pedepsei în perioada în care sunt într-o cauză penală”.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, în cadrul emisiunii "100 de minute", Pavel Abraham a oferit mai multe informaţii legate de acest subiect: „Din discuţiile pe care le-am avut cu membrii familiei, ei susţin că mai au şi alte înregistrări. Pentru mine ele nu prezintă importanţă, numai în măsura în care eu personal constant că au o anumită consistenţă. Noi nu vrem să alimentăm o temere colectivă pentru anumite categorii de persoane din administraţie şi justiţie”.
„În măsura în care există asemenea probe şi eu le voi vedea şi voi considera că sunt suficiente pentru a convinge procurorul să ia vreo măsură, atunci ele vor fi favorabile celui care face denunţul”, a mai spus avocatul familiei Bercea.