Antena 3 CNN Actualitate Noua lege a Educaţiei ar aduce schimbări majore în sistemul de învăţământ. Ponta dă asigurări că se va modifica doar în condiţiile unui CONSENS

Noua lege a Educaţiei ar aduce schimbări majore în sistemul de învăţământ. Ponta dă asigurări că se va modifica doar în condiţiile unui CONSENS

Noua lege a Educaţiei ar aduce schimbări majore în sistemul de învăţământ. Ponta dă asigurări că se va modifica doar în condiţiile unui CONSENS
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Iun 2015   •   08:11

Revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă sau examene duble la finalul clasei a 8-a sunt doar două dintre modificările la Legea Educaţiei care ar putea fi aprobate. Ministrul Sorin Cîmpeanu spune însă că nu vor exista în niciun caz şi evaluare naţională şi admitere.

Există însă posibilitatea reintroducerii treptei a doua, adică un nou examen pentru elevi la sfârşitul clasei a 10-a. În acest fel va putea fi prevenit un alt rezultat dezastruos la bacalaureat, spune ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu dă asigurări că o nouă lege este absolut necesară pentru reforma sistemului însă nu vor fi modificări în acest an. Victor Ponta l-a avertizat pe ministrul Educaţiei să nu se grăbească să modifice legea învăţământului.

"Să nu cădeţi în capcana în care au căzut toţi miniştrii. O să facem o nouă lege atunci când e toată lumea de acord: Parlamentul, preşedintele Romniei, sindicatele, profesorii, elevii, părinţii. Am văzut că a început iarăşi agitaţia, că schimbăm legea. Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio Lege a Educaţiei până nu stă toată lumea la masă, până nu o gândeşte pe termen lung, până nu o facem ca în Europa sau ca în America", a spus Victor Ponta, în şedinţa de Guvern.

Discuţiile au apărut după ce un nou proiect de lege pus în dezbatere propune mai multe modificări în sistemul de învăţământ. Printre ele, revenirea grupei pregătitoare la grădiniţă sau evaluarea la finalul clasei a VIII-a la mai multe materii, cu unele probe susţinute în timpul anului şcolar.

În schimb, ministrul Educaţiei se gândeşte serios la reintroducerea examenului de treaptă la final de clasa a-X-a.
 
"Ştiu, veţi spune că este fosta treaptă a doua. Da, o consider binevenită în scopul unei pregătiri ritmice a elevilor pentru a nu mai avea  rezultate la bacalaureat aşa cum le avem", a afirmat ministrul Educaţiei. 

Noul proiect de lege trebuie să cuprindă şi prevederi despre statutul personalului din învatamant.

Noul proiect de lege nu va fi adoptat prin asumarea răspunderii, spune Sorin Cîmpeanu, ci va fi înaintat Parlamentului în forma finală. Ministrul Educaţiei dă asigurări că, în acest an, elevii îşi vor urma programa actuală.

Actul normativ a fost lansat în dezbatere publică unde va rămâne cel puţin până la finalul lunii decembrie.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close