Antena 3 CNN Actualitate Noul acord al României cu FMI intră în vigoare pe 31 martie

Noul acord al României cu FMI intră în vigoare pe 31 martie

Noul acord al României cu FMI intră în vigoare pe 31 martie
Sursa foto: Foto: Intact Images
31 Mar 2011   •   09:17

Conform deciziei luate de Board-ul FMI, noul Acord Stand-By, de tip preventiv, între România şi Fondul Monetar internaţional intră în vigoare de joi, informează Agerpres.

Noul Acord va continua procesul de consolidare fiscală şi reformele structurale începute sub anteriorul program, pentru stimularea creşterii economice şi a participării sectorului privat în economie, a declarat prim adjunctul directorului general al FMI, John Lipsky.

Reforma în energie şi transporturi va fi realizată de autorităţile din România, cu sprijinul FMI, dar în special al Băncii Mondiale şi Uniunii Europene, a declarat Jeffrey Franks, aceste domenii fiind deficitare dar necesare pentru ca celelalte sectoare să devină competitive.

Şeful misiunii FMI în România a subliniat faptul că sistemul de cheltuieli publice este caracterizat de ineficienţă, iar inflaţia de 8%, cauzată de majorarea TVA, va trebui monitorizată pentru a putea să scadă în 2011.

Noul Acord cu FMI, de tip preventiv, va avea o valoare de aproximativ 3,6 miliarde de euro şi va dura 24 de luni, urmând a se derula în paralel cu un nou acord preventic cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro şi un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.

Fiind vorba de un acord de tip preventiv, banii de la FMI vor putea fi traşi numai în cazuri excepţionale, cum ar fi un atac asupra monedei naţionale, declanşat de o criză în regiune, care ar reprezenta o pierdere masivă de fonduri şi de încredere.

×
Subiecte în articol: FMI Jeffrey Franks
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close