Antena 3 CNN Actualitate Nu uitaţi să daţi ceasul înainte! CFR a anunţat că trecerea la ora de vară va afecta 85 de trenuri

Nu uitaţi să daţi ceasul înainte! CFR a anunţat că trecerea la ora de vară va afecta 85 de trenuri

Nu uitaţi să daţi ceasul înainte! CFR a anunţat că trecerea la ora de vară va afecta 85 de trenuri
de S.T.    |    28 Mar 2013   •   15:17

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date cu o oră înainte, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00.

CFR a anunţat că modificarea nu va afecta decât mersul trenurilor aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4.00. 

"Trenurile de călători aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora iarnă), vor circula întârziate, fiind afectate de schimbarea de oră un număr de 85 de trenuri, din care 7 trenuri internaţionale, 32 InterRegio şi 46 Regio", se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Astfel, trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora de iarnă până în noaptea de 30/31 martie 2013 ora 03.00 care devine ora 04.00. După această oră (04.00), trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2013, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.


×
Subiecte în articol: CFR CFR Calatori
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close