Antena 3 CNN Actualitate O bătrână a fost păcălită de un bărbat, care s-a dat drept fiul ei, că a suferit un accident și are nevoie de toți banii din casă

O bătrână a fost păcălită de un bărbat, care s-a dat drept fiul ei, că a suferit un accident și are nevoie de toți banii din casă

O femeie de 77 de ani a fost vitima unei infracțiuni de înșelăciune. Un bărbat, care s-a dat drept fiul său, i-a spus că a fost victima unui accident rutier, că e în stare foarte gravă și că are nevoie să-i dea toți banii pe care îi are în casă.

O bătrână a fost păcălită de un bărbat, care s-a dat drept fiul ei, că a suferit un accident și are nevoie de toți banii din casă
16 Apr 2020   •   17:59

Astăzi, în jurul orei 13.10, polițiștii Secției 5 au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 56 de ani, cu privire la faptul că mama sa, de 77 de ani ar fi fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. 

Din cercetări a reieșit faptul că septuagenara a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat care s-a recomandat a fi fiul său și care i-a comunicat faptul că este internat în spital în urma unui accident rutier, că se află în stare gravă și îi trebuie toți banii pe care îi are în casă. 

Victima i-a transmis bărbatului că nu știe câți bani are în casă și că o va chema pe fiica sa să o ajute. Ulterior, femeia de 56 de ani a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de poliție, care a surprins în flagrant delict un bărbat, de 30 de ani, în timp ce primea un plic cu suma de 2.000 de lei de la persoana vătămată. 

Acesta a fost imobilizat și încătușat, fiind condus la sediu pentru audieri. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

×
Subiecte în articol: victima accident
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close