Antena 3 CNN Actualitate O cisternă încărcată cu 31.000 de litri de benzină s-a răsturnat pe DN 2

O cisternă încărcată cu 31.000 de litri de benzină s-a răsturnat pe DN 2

A.O.
1 minut de citit Publicat la 08:26 22 Ian 2025 Modificat la 08:33 22 Ian 2025
cisterna rasturnata pe sosea
La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD şi un echipaj cu o autospecială CBRN. /Sursa foto: ISU Suceava

O cisternă încărcată cu 31.000 de litri de benzină s-a răsturnat pe DN 2, în noaptea de marţi spre miercuri, la intrarea în municipiul Fălticeni, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, relatează Agerpres. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost scurgeri ușoare pe șosea, pe care pompierii militari au reuşit să le oprească.

Două persoane care s-au aflat în cabina capului tractor au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate spitalicească. De asemenea, au fost scurgeri uşoare, pe care pompierii militari au reuşit să le oprească.

La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD şi un echipaj cu o autospecială CBRN.

„Având în vedere evenimentul rutier de pe DN 2 - Spătăreşti, în conformitate cu procedurile specifice asociate încărcăturii transportate, pentru securitatea participanţilor la trafic şi efectuarea optimă a activităţilor de intervenţie, traficul rutier este deviat în zonă prin echipaje de poliţie din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava şi Poliţiei Municipiului Fălticeni pe ruta DN2 (Spătăreşti) - DN2E - strada Plutonier Ghiniţă Fălticeni. Nu există construcţii civile în apropiere, astfel încât nu este necesară evacuarea de persoane sau bunuri”, au precizat oficialii ISU Suceava.

Transvazarea combustibilului a fost finalizată miercuri dimineaţă, iar cisterna a fost tractată de pe carosabil.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close