Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Ialomiţa a născut pe stradă. A fost ajutată de şeful postului de poliţie din sat

O femeie din Ialomiţa a născut pe stradă. A fost ajutată de şeful postului de poliţie din sat

O femeie din Ialomiţa a născut pe stradă. A fost ajutată de şeful postului de poliţie din sat
Sursa foto: Foto: stclair.org
05 Sep 2011   •   13:59

O femeie de 35 de ani din Ialomiţa a născut pe stradă, ajutată de şeful postului de Poliţie din satul în care locuieşte. Elisabeta Tudor, care provine dintr-o familie modestă, susţine că a vrut să cheme Ambulanţa, dar că nu a avut de unde să dea telefon.

Şeful postului de poliţie din comuna ialomiţeană Munteni Buzău, Vasile Cloşcă, a declarat că a văzut-o pe femeie în mijlocul străzii, în timp ce năştea.

"Eram în patrulare şi am văzut-o pe femeie în mjlocul străzii, cum se chinuia să îşi aducă pe lume copilaşul. Am oprit şi până când am ajuns la ea a născut, iar imediat i-am luat pe ea şi pe copil şi i-am dus cu maşina la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia", a declarat şeful de post Vasile Cloşcă, citat de Mediafax.

Femeia a dat naştere unui bebeluş de trei kilograme şi este internată la secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia.

Ea spus că ar fi vrut să cheme ambulanţa în momentul în care a simţit că naşte, dar ea şi familia ei nu au telefoane.

"Eu locuiesc alături de părinţi şi doi dintre fraţi într-un bordei din lut. Muncim cu ziua, nu avem bani, iar când am simţit că urmează să nasc am fugit să cer ajutorul unei vecine de peste drum, dar nu am mai ajuns la vecină şi am născut pe stradă. Am vrut să sun la salvare, dar nu avem telefoane, suntem săraci", a declarat Elisabeta Tudor.

În urmă cu doi ani, femeia a mai născut un băieţel pe care l-a dat spre adopţie pentru că nu avea posibilitatea să-l crească.


 

×
Subiecte în articol: femeie insarcinata strada
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close