Antena 3 CNN Actualitate O maşină a luat foc într-o parcare din Timişoara

O maşină a luat foc într-o parcare din Timişoara

O maşină a luat foc într-o parcare din Timişoara
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Iul 2011   •   20:40

Un autoturism s-a făcut scrum în parcarea din spatele unui bloc din Timişoara. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurt-circuit la instalaţia electrică. De teama unei explozii, localnicii au sărit cu un extinctor si cu  găleti cu apă, numai să stingă mai repede flacarile.

Maşina a luat foc în noaptea de miercuri spre joi. Flăcările au învăluit motorul maşinii şi s-au extins rapid şi la vegetaţia din faţa autoturismului. Câţiva localnici s-au alarmat şi au început să arunce găleţi de apă peste maşina în flăcări, fără, însă, să domolească vâlvătaia. Un alt şofer şi-a golit extinctorul, dar nici el nu a reuşit să-i vină de hac focului.

În timp ce unii se chinuiau să stingă focul, alţii se grăbeau să-şi mute maşinile de lângă autoturismul ce putea exploda în orice moment. Curajoşii nu s-au lăsat, au mai chemat câţiva vecini să-i ajute şi, împreună, au reuşit să stingă focul, cu doar câteva minute înainte ca pompierii să ajungă la locul intervenţiei.

Autoturismul nu era asigurat casco, aşa că proprietarul va suporta din buzunar cheltuielile cu reparaţia maşinii. Pagubele sunt de câteva mii de euro.

×
Subiecte în articol: Timisoara parcare incendiu
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close