Antena 3 CNN Actualitate O nouă zi de proteste la Cotroceni. Peste 1.000 de persoane au scandat împotriva președintelui Iohannis

O nouă zi de proteste la Cotroceni. Peste 1.000 de persoane au scandat împotriva președintelui Iohannis

O nouă zi de proteste la Cotroceni. Peste 1.000 de persoane au scandat împotriva președintelui Iohannis
Sursa foto: Foto: Agerpres
12 Feb 2017   •   18:00

UPDATE: Protestul de la Palatul Cotroceni s-a încheiat în jurul orei 21.00, anunță news.ro.

Circulaţia rutieră în zonă a fost reluată.

În jur de 1.000 de manifestanți s-au strâns duminică seară, în jurul orei 18,30, în fața Palatului Cotroceni, ei solicitând demisia președintelui Klaus Iohannis, anunță Agerpres.

Protestatarii strigă la unison "Demisia!" și "Jos Iohannis", flutură steaguri tricolore și suflă în vuvuzele și trompete.

Unii dintre ei poartă pancarte cu diverse mesaje: "DNA fără cucuvea!", "Demisia sau suspendat", "Pas cu pas noi îți spunem raus!", "Președinte fără minte", "Vrem unire nu un președinte care să dezbine", "Respectăm votul din 11 decembrie", "Am venit și azi. Ghinion", "Iohannis, nu uita, asta nu e România ta. Provoacă români contra români".

UPDATE: Peste 400 de persoane protestau duminică seara, în jurul orei 18,30, în faţa Palatului Cotroceni împotriva preşedintelui Klaus Iohannis.

Oamenii au venit la manifestaţie cu steaguri tricolore şi vuvuzele, strigând lozinci de susţinere pentru Guvernul Grindeanu.

Ei poartă pancarte pe care sunt scrise diverse mesaje :"Corectitudine, dreptate, pace!", "Iohannis, eu sunt oltean-ghinion-demisia!", "Jos labele de pe votul nostru!", "Susţin guvernul- guvernul meu", "Iohannis ne-ai dezbinat", "România lucrului prost făcut", "Votul meu contează", "Am venit şi azi, ghinion, "Preşedinte fără har, ai pus ţara în foc de jar", "Cerem Guvernului să meargă înainte şi cerem preşedintelui să fie preşedinte".

Poliţiştii rutieri au luat decizia de a închide traficul pe bulevardul Gheorghe Marinescu.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Palatul Cotroceni Klaus Iohannis
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close