Antena 3 CNN Actualitate Cât costă în 2022 o sticlă de apă la un hotel din Delta Dunării

Cât costă în 2022 o sticlă de apă la un hotel din Delta Dunării

Devine tot mai cert că românii vor avea în acest an o vacanță de vară mult mai scumpă decât s-ar aștepta. Potrivit experților din domeniu, ne vom confrunta cu o creștere generală a prețurilor vacanțelor chiar cu 20-25% față de anul 2021.

Cât costă în 2022 o sticlă de apă la un hotel din Delta Dunării
de Gabriel Dano    |    06 Iun 2022   •   21:02

Pe de o parte, aceste majorări vin pe fondul relaxării restricțiilor după cei doi ani de pandemie fapt ce va duce la un aflux uriaș de turiști în vacanțe din toate piețele lumii. Pe de altă parte, prețurile mult mai mari la energie, combustibili, alimente se vor reflecta, de asemenea, în prețurile practicate în acest an de cei din HORECA.

Vom plăti mai mulți bani pentru vacanțe, dar vom achita și note mai mari la restaurante. Una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din România este Delta Dunării. Turiștii o aleg pentru a observa de aproape păsările în habitatul lor natural, pentru a se plimba cu barca sau caiacul pe canale, printre nuferii albi și galbeni care decorează rezervația.

Este imposibil să nu te îndrăgostești de Delta Dunării, care are 30 de tipuri de ecosisteme, 130 de specii de pește și 360 de specii de păsări. Iar pensiuni și hoteluri care oferă servicii de calitate și mâncăruri specifice zonei ai de unde alege.

Dar, turiștii trebuie să se aștepte la tarife mai mari, pentru că în unele cazuri accesul se face doar cu barca, iar totul este adus de la kilometri depărtare.

Cât costă o sticlă de apă în Delta Dunării

În 2022, în Delta Dunării, o banală sticlă de apă de 500 ml poate costa 2 lei la un magazin sătesc frecventat de localnici și poate ajunge până la 9 lei dacă alegem să o consumăm în restaurantul unui resort renumit. Iar dacă apa este îmbuteliată de un celebru producător francez, poate să coste și 14 lei sticla de 750 ml.

La un alt resort din milocul Deltei ne-am informat despre prețul băuturilor pe bază de cofeină. Astfel, pentru un espresso mic vom scoate din buzunar 10 lei, în timp ce pentru un espresso dublu, un capuccino sau o cafe latte plătim 16 lei. O ciocolată caldă ne va costa 15 lei, iar un ceai, ceva mai puțin, 12 lei.

Țeapa de pe litoral căreia îi cad victime mulți români

Cea mai populară mâncare de pe litoral se poate tranforma într-o mare păcăleală pe litoral.

Protecția Consumatorului atrage atenția turiștilor de ani de zile asupra unui aspect care este de multe ori necunoscut de aceștia. Nouă din zece localuri de la malul mării pun sănătatea turiștilor în pericol - au arătat-o controalele autorităților.

Mulți comercianți ignoră cele mai elementare norme de igienă și țin mâncarea gătită în căldură sau în condiții insalubre. În plus, turiștii care îți doresc să mănânce hamsii, primesc în farfurie, fără să știe, șprot, adic un pește mult mai ieftin. Evident, comercianții nu ar face așa ceva dată nu ar ști că cei mai mulţi dintre clienții lor nu ştiu să facă diferenţa între peşti..

Cum faci diferența între șprot și hamsii

Șprotul, numit și țață, ciacia, ceacea, este un pește marin mic de 8-16 cm și este mai ieftin decât hamsia. În general, 1 kg de șprot se vinde cu 12 lei, în timp ce 1 kg de hamsii costă aproximativ 22 de lei. Cei doi pești seamănă, dar cunoscătorii îi pot deosebit.

De exemplu, aceștia au gurile diferite. Hamsiile au o gură mare, cu o maxilară superioară proeminentă și cea inferioară îngustă. Colțurile gurii depășesc limitele ochilor. Corpul acestui pește este alungit pe când șprotul este mai plat în structură.

Totuși, cea mai importantă diferență o face gustul. Conținutul de grăsimi este mult mai mare la hamsii, iar compoziția lor este diferită. De reținut că hamsiile sunt sărate fără mirodenii pentru a păstra un gust deosebit.

Prețuri inimaginabile pe litoral în 2022. Cât costă acum o porție de hamsii la malul Mării Negre

Sezonul estival de anul acesta este unul din cele mai așteptate, pentru că vine după doi ani în care pandemia a impus tot felul de restricții. Din păcate, dacă starea de spirit a românilor este la cote înalte, buzunarele sunt mai goale, iar prețurile din acest sezon vor fi greu de... digerat.

Hotelierii și proprietarii de restaurante se confruntă la rândul lor cu cheltuieli mai mari decât în anii trecuți. Și chiar dacă nu ar fi fost conflictul din Ucraina, cei din turism tot ar fi majorat tarifele pentru a încerca sa compenseze pierderile uriașe din pandemie.

Indiferent de prețuri, românului îi place să se distreze. Face economii pe unde poate, dar se bucură din plin de un sejur mai lung sau mai scurt la malul mării. Ca în fiecare an, cei care vor alege litoralul pentru a-și petrece concediul de vară vor bifa renumitele hamsii de la terase sau restaurante.

Cât costă o porție de hamsii la malul mării în 2022

La unul dintre restaurantele foarte cunoscute, inclusiv de bucureșteni, de la Agigea, o porție de hamsie prăjită costă 25 de lei/ 200 de grame, inclusiv mujdei.

Se poate însă și mai scump de atât. Un alt restaurant din aceeași zonă are în meniu hamsii cu mujdei, lămâie și mămăligă pe plită la 36 de lei porția de 200 de grame.

Mergem și în Constanța, în zona Delfinariului să aruncăm un ochi în meniul unui restaurant popular printre localnici, dar și turiști și găsim aceleași hamsii de Marea Neagră cu mix de salate, mujdei, lămâie și mămăligă pentru 35 de lei porția de 200 de grame.

În plin sezon, însă, pe la terasele presărate de-a lungul falezelor de pe litoralul românesc ne putem aștepta la prețuri mult mai accesibile, dar tot mai mari ca în anii trecuți.

Românii vor plăti mai mulţi bani pentru vacanţe! Cât costă un sejur la mare anul acesta

Suntem la doar câteva zile distanţă de începutul sezonului estival, iar preţurile vor fi, vara aceasta, şi cu 25% mai mari. De vină, spun specialiştii, este situaţia economică din România, dar chiar şi aşa, litoralul nu va duce lipsă de turiști.

Vești proaste pentru români! Vacanţele în ţara noastră sunt din ce în ce mai scumpe faţă de anul trecut.

Cei care vor veni în vacanţă pe litoral vor plăti mai mult pentru un sejur în stațiunile românești de la Marea Neagră.

Creșterile de preţuri ar putea ajunge și până la 25%

De vină este pandemia, razboiul dar și situația economica actuală din ţara noastră. Chiar și așa specialiștii în turism spun că litoralul nu va duce lipsă de turiști. 

Pentru un sejur la mare, românii vor scoate din buzunar cu cel puţin 15% faţă de anul trecut.

Potrivit statisticilor, acestea sunt cele mai mari prețuri din ultimii 25-30 de ani, în România

"Tarfiele au crescut între 15 şi 20 %, evident, creşterea cea mai mare se înregistrează pe vârful de sezon, acolo unde şi cererea este cea mai mare, de altfel. Cu toate acestea, ne aşteptăm la o vară foarte plină", a declarat Corina Martin, agent de turism.

Însă acest lucru este o normalitate, având în vedere evoluţia preţurilor în toată Europa, ca urmare a creşterii costurilor.

Există însă şi hotelieri care au decis să crească preţurile cu cel mult 10%. Chiar dacă aşa nu vor reuşi să acopere cheltuielile în totalitate, speră ca măcar să îşi fidelizeze clienţii.

Ca în fiecare an, Mamaia rămâne cea mai scumpă dar, paradoxal, preferata turiştilor.

Cât costă un sejur la mare anul acesta

Preţurile pornesc de la 1.200 de lei pentru un sejur de şapte nopţi la un hotel de 3 stele, fără masă şi alte facilităţi. Pentru un hotel de 4 stele, preţul ajunge la 9.000 de lei.

Iar pentru cei care preferă variantele mai accesibile, staţiunea Venus poate fi o variantă. Aici, tarifele variază între 1.600 şi 6.000 de lei.

Cea mai ieftină staţiune rămâne Eforie, unde un sejur ajunge undeva între 2.500 şi 3.000 de lei
 

×
Subiecte în articol: Delta Dunarii
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close