Antena 3 CNN Actualitate O tânără studentă din Iaşi a fost uşor rănită după ce tavanul camerei a ajuns pe podea

O tânără studentă din Iaşi a fost uşor rănită după ce tavanul camerei a ajuns pe podea

O tânără studentă din Iaşi a fost uşor rănită după ce tavanul camerei a ajuns pe podea
Sursa foto: Foto: VideoNews
29 Mai 2011   •   20:46

Un cămin al Universităţii de Medicină din Iaşi s-a transformat într-o capacană pentru studenţi. Bucăţi mari de tencuială s-au desprins de pe tavanul uneia din camere. O tânără a fost lovită. Iar imaginile din încăpere arată că fata, dacă s-ar fi aflat în alt loc al camerei, ar fi putut chiar să moară

O porţiune de peste un metru din tavanul camerei de cămin a căzut cu totul. Sunt bucăţi groase prăbuşite peste pat şi pe podea, unele de câţiva centimetri grosime. Norocul a făcut ca tânăra să fie într-un colţ al camerei când a căzut tencuiala. Din fericire a fost lovită uşor.

Studenta s-a ales doar cu o zgârietură. Colegii fetei spun că nu se aşteptau la aşa ceva, chiar dacă în cămin nu s-au făcut lucrări de renovare în ultima perioadă.

Reprezentanţii universităţii nu au de gând să-i mute pe studenţi în alt cămin. Oricum nu există alt spaţiu. Până la aflarea rezultatelor anchetei, studenţii vor dormi cu frica-n sân.

 

×
Subiecte în articol: tavan camin Iași
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close