Antena 3 CNN Actualitate Avertisment: În apele oceanului planetar vor fi mai multe plastice decât peşte, până în 2050

Avertisment: În apele oceanului planetar vor fi mai multe plastice decât peşte, până în 2050

Avertisment: În apele oceanului planetar vor fi mai multe plastice decât peşte, până în 2050
Sursa foto: Foto: pixabay.com
08 Iun 2016   •   19:51

În 8 iunie, Ziua Mondială a Oceanelor este marcată peste tot în lume, începând din anul 2008, de comunităţi, muzee, acvarii, oceanografi şi cercetători, de business-uri sau ONG-uri şi de toţi cei care iubesc oceanele.

În 2016, tema Sănătatea Oceanelor, Sănătatea Planetei atenţionează asupra necesităţii unui efort susţinut pentru stoparea poluării cu plastice a apelor oceanelor.

Plasticele sunt o ameninţare serioasă pentru oceane deoarece se degradează foarte lent şi poluează apele o lungă perioadă de timp. În plus, poluarea cu plastice are un impact dovedit asupra sănătăţii animalelor marine deoarece acestea, inclusiv zooplanctonul, le confundă cu hrana. Cercetătorii se tem că există şi un impact asupra sănătăţii omului.

În 2015, analizând mostre luate din peştii şi fructele de mare vândute pentru consumul uman pe pieţele din California şi Indonezia cercetătorii au găsit plastice şi fibre textile la un sfert dintre animale.

×
Subiecte în articol: plastic Ocean
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close