Antena 3 CNN Actualitate Un ofițer din cadrul Corpului de Control al MAI prins în flagrant când primea bani ca să rezolve un dosar

Un ofițer din cadrul Corpului de Control al MAI prins în flagrant când primea bani ca să rezolve un dosar

Un ofițer de poliție din cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne a fost acuzat de trafic de influență, pentru că cerea bani să rezolve dosare. Bărbatul a fost surprins că a primit suma de 15.000 de lei, într-un flagrant organizat de Direcției Naționale Anticorupție.

Un ofițer din cadrul Corpului de Control al MAI prins în flagrant când primea bani ca să rezolve un dosar
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandra Pandrea
de Ioana Mircea    |    04 Aug 2022   •   15:37

Procurorii DNA au solicitat arestarea pentru 24 de ore a lui Daniel Ciprian Asanache-Damian, fost ofiţer de poliţie în cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne.

El este acuzat de trafic de influență. Inculpatul a fi primit miercuri suma de 15.000 lei de la o persoană căreia îi ceruse bani.

Din nefericire pentru el, acest moment a reprezentat flagrantul pe care DNA l-a organizat pentru a îl surprinde pe ofițer în faza faptului împlinit.

"În calitate de ofițer de poliție angajat la Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne, inculpatul Asanache-Damian Daniel Ciprian ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, diferite sume de bani, lăsându-o să creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare ale respectivei persoane.

La data de 3 august 2022, inculpatul a fi primit de la persoana respectivă suma de 15.000 lei, pentru scopul menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", potrivit unui comunicat emis de DNA.

Bărbatul va fi prezentat joi judecătorilor din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 

×
Subiecte în articol: DNA trafic de influenta
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close