Antena 3 CNN Actualitate Omar Hayssam a cerut în instanţă o pereche de ochelari, ca să poată citi în penitenciar

Omar Hayssam a cerut în instanţă o pereche de ochelari, ca să poată citi în penitenciar

Omar Hayssam a cerut în instanţă o pereche de ochelari, ca să poată citi în penitenciar
31 Iul 2013   •   12:03

Omar Hayssam a cerut miercuri, prin intermediul avocatului din oficiu, permisiunea de a i se da o pereche de ochelari, cu ajutorul cărora să poată studia actele din dosar, după ce instanţa a anunţat că-i va pune la dispoziţie o copie a actului de inculpare, informează Mediafax.
   
Anterior, instanţa a solicitat procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) punerea la dispoziţie a unei copii a rechizitoriului din acest dosar, copie care să-i fie înmânată ulterior lui Omar Hayssam, astfel încât acesta să poată studia acuzaţiile pentru care a fost deferit justiţiei.

Copia documentului urmează să-i fie remisă acestuia la penitenciar.
   
Omar Hayssam a mai cerut instanţei, la finalul procesului, să verifice dacă în sala de judecată se află vreun membru al familiei sale, căruia să-i poată transmite solicitarea privind angajarea unui avocat.
   
Instanţa a întrebat dacă în sală se află vreo rudă a lui Omar, însă nu s-a primit niciun răspuns afirmativ, deşi la faţa locului era prezentă Carmen Omar, soţia lui Mukles Omar, fratele lui Omar Hayssam.
   
Omar Hayssam a fost adus miercuri la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea propunerii de arestare preventivă făcută de procurorii DIICOT în dosarul în care este acuzat de înşelăciune şi delapidare.

În faţa instanţei, Omar a arătat în faţa instanţei că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru "aflarea tuturor adevărurilor".
 

×
Subiecte în articol: Omar Hayssam
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close