Antena 3 CNN Actualitate Operaţiunea "rigla". Hoţii de bancomate au o metodă iscusită de a vă fura banii din aparat

Operaţiunea "rigla". Hoţii de bancomate au o metodă iscusită de a vă fura banii din aparat

Operaţiunea "rigla". Hoţii de bancomate au o metodă iscusită de a vă fura banii din aparat
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    20 Apr 2012   •   23:13

Fiţi atenţi când scoateţi bani din bancomat, mai ales dacă bancnotele rămân blocate în interiorul aparatului, aparent fără motiv. Un bărbat din Capitală care a ajuns exact în această situaţie a sunat imediat la poliţie. Hoţii montaseră pe un ATM din cartierul Bucureştii Noi un sistem care-i ajuta să fure banii.

Cu ajutorul unei tije metalice lipite în dreptul fantei de eliberare a bancnotele, indivizii împiedicau clienţii să plece cu suma solicitată. Ulterior, ei veneau, dezlipeau tija şi dispăreau cu tot cu bani.

Joi seară, o maşină de poliţie de la secţia 5 a fost solicitată să ajungă în Bucureştii Noi. Dintr-un taxi parcat în apropiere, a coborât repede unul dintre suspecţi, a smuls tija montată pe aparat, s-a suit la loc în taxi şi au demarat în trombă. Nu au ajuns prea departe.

"Poliţiştii au fost dispuşi prin toate intersecţiile pe unde ar fi putut să treacă taxiul. A fost oprit în zona Piaţa Romană. În taxi se aflau doi ocupanţi plus conducătorul auto", a declarat scms. Daniel Piştea, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Dispozitivul lipit de hoţi este confecţionat din aluminiu şi imită foarte bine culoarea originală a fantei. De aceea, ne sfătuiesc poliţiştii, este bine ca atunci când mergeţi la bancomat să verificaţi cu mâna dispozitivul .

Suspecţii care au pus la cale operaţiunea rigla, aşa cum o numesc oamenii legii, au fost reţinuţi.





×
Subiecte în articol: bancomate ATM bani fura
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close