Antena 3 CNN Actualitate Operatorii de transport în atenţia ANAF şi a Ministerului Finanţelor | Datele obligatorii de trimis în sistemul RO e-Transport

Operatorii de transport în atenţia ANAF şi a Ministerului Finanţelor | Datele obligatorii de trimis în sistemul RO e-Transport

Contribuabilii care realizează transporturi naționale cu risc fiscal ridicat și transporturi internaționale vor fi monitorizați de ANAF şi Ministerul Finanţelor. Datele pe care operatorii trebuie obligatoriu să le transmită.

Operatorii de transport în atenţia ANAF şi a Ministerului Finanţelor  | Datele obligatorii de trimis în sistemul RO e-Transport
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Apr 2024   •   20:45

Ministerul Finanțelor și ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, în care se găsesc informațiile de care au nevoie contribuabilii care realizează transporturi naționale cu risc fiscal ridicat și transporturi internaționale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligați să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziționare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport.

"Este un sistem creat special pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă și evaziune fiscală care pot apărea în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, pentru cei care aleg să efectueze livrări sau transferuri neoficiale, care duc la pierderi fiscale pentru stat și la distorsiuni în concurența corectă între companii.

Prin intermediul RO e-Transport, autoritățile pot monitoriza în timp real mișcările de mărfuri pe drumurile naționale, identificând și investigând potențialele cazuri de nereguli sau de fraudă fiscală.

În final, sistemul RO e-Transport reprezintă o componentă vitală din ecosistemul de modernizare și eficientizare a administrației fiscale pe care îl implementăm anul acesta”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizării în Sistemul RO e-Transport

Astfel, sistemul va prelua date din sistemele proprii de poziționare în situația în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme sau de la dispozitive de tip terminal de telecomunicații care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit, pe care va fi instalat software-ul pus la dispoziție, în mod gratuit, de Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor.

Categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizării în Sistemul RO e-Transport sunt cele care au o masă maximă tehnic admisibilă de minimum 2,5 tone, încărcate cu bunuri cu risc fiscal ridicat cu o masă brută totală mai mare de 500 kg sau o valoare totală mai mare de 10.000 de lei, aferente cel puțin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.

La nivel național, obligațiile declarării datelor cu privire la transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat revin:

  • furnizorului din România, în cazul tranzacțiilor interne;
  • operatorului economic care transportă, încarcă și descarcă pe teritoriul României bunuri cu risc fiscal ridicat.

Datele pe care operatorii trebuie obligatoriu să le transmită în Sistemul RO e-Transport 

Obligațiile declarării datelor cu privire la transportul internațional al bunurilor revin:

  • destinatarului înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operațiunilor de import sau export, după caz;
  • beneficiarului din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri;
  • furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
  • depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul național din una sau mai multe partide de bunuri.

Obligațiile transportatorului rutier:

  • să asigure transferul datelor curente de poziționare a vehiculului de transport, care fac obiectul declarației, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport
  • să echipeze vehiculele de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicații care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit
  • să pună la dispoziția conducătorului auto codul UIT3 primit, care este generat de Sistemul RO e-Transport, prin intermediul căruia se identifică datele aferente unei partide de bunuri.

×
Subiecte în articol: ANAF Ministerul Finantelor RO e-Transport
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close