Antena 3 CNN Actualitate Pacienţi atacaţi de maidanezi în curtea spitalului. Vina le aparţine, susţine conducerea unităţii

Pacienţi atacaţi de maidanezi în curtea spitalului. Vina le aparţine, susţine conducerea unităţii

Pacienţi atacaţi de maidanezi în curtea spitalului. Vina le aparţine, susţine conducerea unităţii
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Noi 2012   •   19:01

Mai mulţi pacienţi internaţi în Spitalul de Urgenţă Bârlad au fost atacaţi, în ultimele zile, de câinii comunitari din curtea unităţii, conducerea spitalului susţinând că vina o poartă bolnavii şi cadrele medicale care ar da de mâncare şi ar adăposti câinii fără stăpân în incinta spitalului.
   
Potrivit conducerii Spitalului de Urgenţă Bârlad, pacienţii au fost atacaţi din vina lor de către câinii comunitari pentru că ar fi încercat să le ia mâncarea din faţă sau i-ar fi stârnit pe maidanezi în timp ce bolnavii se aflau la plimbare prin curtea unităţii spitaliceşti, informează Mediafax.
   
Incidentele au avut loc în zona Pavilionului II al spitalului bârlădean, acolo unde se află secţiile de Psihiatrie şi Pneumoftiziologie, bolnavii fiind îngroziţi de zecile de câini comunitari care sunt adăpostiţi în curtea unităţii.
   
Conducerea spitalului aruncă vina asupra bolnavilor şi chiar asupra propriilor angajaţi, care ar da de mâncare şi ar adăposti maidanezii chiar şi în incinta spitalului.
   
"Am încercat de nenumărate ori să scăpăm de aceşti maidanezi, dar de fiecare dată ne lovim de piedici venite chiar de aici, din spital. Am dat dispoziţie să fie luate cuştile din curtea unităţii şi m-am trezit cu asociaţiile de protecţie a animalelor pe cap că nu dau dovadă de umanitate. Când au venit hingherii să ridice câinii, atât pacienţii, cât şi cadrele medicale au băgat maidanezii în spital, să nu fie găsiţi. În ceea ce-i priveşte pe pacienţii atacaţi, în primul rând ei nu au ce să caute în curtea spitalului şi, mai ales, să le dea mâncare acestor animale", a declarat, miercuri, managerul Spitalului de Urgenţă Bârlad, Viorel Petcu.
   
Conducerea spitalului bârlădean nu vede o rezolvare prea curând a problemei câinilor comunitari mai ales că, potrivit directorului Viorel Petcu, există persoane care, pentru a scăpa de câinii comunitari din gospodăriile lor, aruncă maidanezii peste gard, în curtea spitalului.ţ



×
Subiecte în articol: caini maidanezi caini vagabonzi Barlad
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close