Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii, despre persoanele rănite în incendiul de la fabrica de prelucrare a țițeiului din Prahova: "Pacienţii au nevoie de îngrijiri la un centru de mari arși. România nu are"

Ministerul Sănătăţii, despre persoanele rănite în incendiul de la fabrica de prelucrare a țițeiului din Prahova: "Pacienţii au nevoie de îngrijiri la un centru de mari arși. România nu are"

Cei doi bărbați răniți în incendiul de la fabrica de prelucrare a țițeiului din Prahova întrunesc criteriile de admitere într-un centru de mari arși, dar România nu are, în prezent, un astfel de centru, transmite, luni seara, Ministerul Sănătăți.

Ministerul Sănătăţii, despre persoanele rănite în incendiul de la fabrica de prelucrare a țițeiului din Prahova: "Pacienţii au nevoie de îngrijiri la un centru de mari arși. România nu are"
de Claudia Popovici    |    01 Mar 2021   •   22:43

Incendiul violent a fost anunțat la 112, luni seara în jurul orei 19.00 și a izbucnit la o societate care fabrică produse din țiței, în satul Inotești, localitatea Colceag, din județul Prahova.

Doi bărbați cu vârste de 59 și 64 de ani au suferit arsuri de gradul 3 și 4, pe 60%, respectiv 70 % din corp. Cei doi au și căile aeriene superioare afectate.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au transmis, luni seara, că având în vedere suprafața afectată și gradul arsurilor, cei doi bărbați răniți în incendiul de la Prahova întrunesc criteriile de admitere într-un centru de mari arși, dar România nu are.

"Având în vedere primele informații transmise privind suprafața afectată și gradul arsurilor, pacienții întrunesc criteriile de admitere într-un centru de mari arși, România nu are, în prezent, un astfel de centru. După ce se primesc concluziile comisiei de specialitate întrunită la nivelul spitalului se va decide eventualul transfer”, transmit reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Medicii de la UPU Ploiești încearcă, în prezent, să stabilizeze pacienții

"În paralel se urmează procedura legală, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2.063 din 2 decembrie 2020 pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave”, a anunțat, luni seara, MS.

Incendiu violent la o fabrică de produse din țiței din Prahova. Două persoane au arsuri grave, mai multe mașini au luat foc

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta într-o hală în care funcționează o stație de prelucrare produse petroliere, în curtea unui fost CAP, pe o suprafață de aproximativ 700 mp cuprinzând întreaga hala, 3 autoturisme și un autotren, a transmis, luni seară, ISU Prahova.

Produsele petroliere sunt depozitate în vagoane lângă incendiu, fără a fi pericol de propagare la acestea.

2 victime cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corporală

În urma evenimentului au rezultat 2 victime cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corporală.Totodată, au mai fost afectate si 3 autoturisme.

Victimele au fost duse la UPU Ploiești și în paralel se urmează procedura legală, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2.063 din 2 decembrie 2020 pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave.

La fata locului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere, doua ambulante smurd din care una de terapie intensiva mobilă. 

Pentru stingerea incendiului au acționat cu 7 mașini de stingere, 1 descarcerare, 2 autoscări și 2 ambulanțe SMURD.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close