Antena 3 CNN Actualitate Parchetul General a deschis un dosar penal cu privire la incidentul produs în Afganistan, unde un militar român și-a pierdut viața

Parchetul General a deschis un dosar penal cu privire la incidentul produs în Afganistan, unde un militar român și-a pierdut viața

Parchetul General a deschis un dosar penal cu privire la incidentul produs în Afganistan, unde un militar român și-a pierdut viața
15 Sep 2017   •   17:20

Parchetul General informează că a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs, vineri, în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit, iar alţi doi au fost răniţi.

”În urma sesizării Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Ministerul Apărării Naţionale în legătură cu incidentul produs în cursul zilei de astăzi, 15 septembrie, în Afganistan, s-a constituit un dosar penal la Parchetul militar competent. Evenimentul s-a produs în cursul unei misiuni de patrulare cu un vehicul blindat, care a fost lovit, în mod intenţionat, de un alt vehicul în care se afla un dispozitiv explozibil improvizat”, se arată în comunicatul PÎCCJ.

Caporalul Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al MApN din anul 2002. 

În acelaşi incident au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. 

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor. 

Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close