Antena 3 CNN Actualitate Parchetul General a fost informat cu privire la posibile incidente la protestul de miercuri

Parchetul General a fost informat cu privire la posibile incidente la protestul de miercuri

Parchetul General a fost informat cu privire la posibile incidente la protestul de miercuri
02 Feb 2017   •   10:12

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a afirmat că Parchetul General a fost informat de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la riscul producerii unor fapte ilegale la protestul de miercuri seară din faţa Guvernului. 

Acesta a fost întrebat la sediul CSM despre incidentele de miercuri seară de la protestul din Capitală. 

"Ieri (n.r. - miercuri) se deţineau nişte informaţii, adică noi am fost informaţi de către Ministerul de Interne privind riscul producerii unor probleme, unor fapte ilegale, cu ocazia acestei manifestări a societăţii civile, dar, în concret, am înţeles că Ministerul de Interne, prin structurile special abilitate, urmăreau atent această mişcare pentru a elimina orice risc. S-ar părea că până la urmă au reuşit să ţină lucrurile sub control şi nu au degenerat astfel cum ar fi vrut unii, au degenerat, însă, suficient să compromită o manifestaţie a societăţii civile", a precizat Augustin Lazăr. 

Totodată, el a confirmat că este o anchetă în curs la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în ceea ce priveşte incidentele de la protest. 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close