Antena 3 CNN Actualitate Părinții lui Bogdan Olteanu, audiați la DNA

Părinții lui Bogdan Olteanu, audiați la DNA

Părinții lui Bogdan Olteanu, audiați la DNA
de M.Z.    |    12 Sep 2016   •   09:22

Săptămâna începe în forţă şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Acolo au ajuns, luni dimineață, părinţii fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, dar şi fosta lui soţie, potrivit Antena 3.

Fostul viceguvernator BNR se află în arest la domiciliu din 1 septembrie.

Aceasta este prima audiere pentru părinții lui Olteanu, iar aceștia nu au voie să ia legătura cu fiul lor, așa cum au dispus magistrații, în măsura arestului la domiciliu.

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că ar fi destinatarul şpăgii de un milion de euro, plătită de Sorin Ovidiu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Banii ar fi ajuns la Olteanu printr-un circuit financiar complex, în care au fost implicate mai multe companii offshore controlate de Sorin Ovidiu Vîntu.

Firma offshore pe care DNA a identificat-o drept sursa banilor de şpagă este Demera Investments Ltd, din Cipru, înfiinţată în iunie 2006 şi dizolvată în ianuarie anul acesta. Firma ar fi fost folosită de Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca în mai multe scheme evazioniste.

Bogdan Olteanu a demisionat la 1 august din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

×
Subiecte în articol: Bogdan Olteanu DNA arest la domiciliu
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close