Antena 3 CNN Actualitate Pașaportul COVID a intrat în teste, pentru a deveni operațional începând de luna viitoare

Pașaportul COVID a intrat în teste, pentru a deveni operațional începând de luna viitoare

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:45 11 Mai 2021 Modificat la 08:45 11 Mai 2021
Pașaportul COVID a intrat în teste, pentru a deveni operațional începând de luna viitoare
Sursa foto: gettyimages

Astfel, dacă verificările vor fi trecute fără probleme, certificatul verde digital va putea fi operațional începând de luna următoare. 

Franța și Malta sunt primele două state care probează sistemul pe baza căruia va funcționa acest pașaport de vaccinare. 

Testele se vor desfășura timp de două săptămâni. 

Certificatul UE COVID-19, aprobat în PE. Ce trebuie să ştie titularii actului

Certificatul UE COVID-19 a fost aprobat în Parlamentul European, a anunțat, la sfârșitul lunii aprilie, eurodeputatul Dragoș Pîslaru.

"Parlamentul European a spus "Da" Certificatului UE COVID-19 prin votul său final, votând majoritar pentru documentul care vine să simplifice deplasarea noastră pe teritoriul UE, fără discriminare. 

Certificatul nu este obligatoriu pentru a călători în alte state membre, nu ține loc de pașaport, prin urmare nu este o condiție pentru exercitarea dreptului la liberă circulație. 

Am spus-o și o s-o mai spun: libera circulație pe teritoriul UE este esențială pentru a reveni cât mai curând la viața în care putem plănui din nou călătorii de muncă sau de plăcere, în care ne putem revedea rudele și prietenii de departe. 

Certificatul UE COVID-19, valabil 12 luni

Pandemia a venit fără o dată de expirare, iar asta ne forțează zi de zi să ne adaptăm eficient, cu rapiditate", anunță Dragoș Pîslaru.

Eurodeputații au fost de acord că noul "certificat UE COVID-19" - în locul "adeverinței electronice verzi", conform propunerii Comisiei - ar trebui să fie valabil timp de 12 luni, și nu mai mult.

"Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. 

Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, afirmă eurodeputații", după cum se arată pe site-ul europarl.europa.eu.

De asemenea, titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să întâmpine restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului.

PE: Titularii certificatului nu ar trebui să stea în carantină sau autoizolare

Eurodeputații au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate și din motive economice, țările UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util și gratuite”.

"Trebuie să punem în aplicare certificatul UE COVID-19 pentru a restabili încrederea cetățenilor în spațiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. 

Statele membre trebuie să își coordoneze răspunsul în condiții de siguranță și să asigure libera circulație a cetățenilor în UE. 

Vaccinurile și testele trebuie să fie accesibile și gratuite pentru toți cetățenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricții suplimentare odată ce certificatul este în vigoare", a spus Juan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), președintele Comisiei pentru libertăți civile și raportor, după votul din plen.

×
Etichete: certificat verde
Parteneri
x close