Antena 3 CNN Actualitate Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. De ce nu este bine să dormiţi astăzi

Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. De ce nu este bine să dormiţi astăzi

Prima zi de Paște aduce o sumedenie de tradiții și superstiții. Spre exemplu, în prima zi de Paște ar trebui să purtăm haine noi pentru a avea noroc.

Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. De ce nu este bine să dormiţi astăzi
Sursa foto: Pexels
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Apr 2022   •   14:52

În unele zone din ţară, în dimineața primei zile de sărbătoare, copiii cu vârsta de până la 9 ani, merg la casele vecinilor și rudelor pentru a-i anunța de Învierea Domnului. În schimb, fiecare copil primește de la gazdă câte un ou roșu.

În plus, în unele zone, oamenii obișnuiesc să ia o linguriță de Paști sau vin cu pâine sfințite, dimineața, înainte de micul dejun.

Şi iubirea este importantă în zi de sărbătoare. Se spune că la sate, băieţii se pot duce în ziua de Paşte cu flori la casa unde locuiește fata cea dragă, iar dacă sentimentul este reciproc, atunci fata, pentru a-și arăta consimțământul, trebuie să îi ofere băiatului un ou roșu.

Dacă vreţi să aveţi vederea bună tot anul se spune că ar trebui să priviţi într-un vas cu apă, dintr-o cană nouă.

Iar pentru a proteja casa de cele rele, se spune că ar fi bine să aşezaţi o bucată mică de fier sub prag.

Dacă prima persoană care vă intră în casă de Paşte este bărbat, veţi avea noroc tot anul.

Se spune că la masa de Paște trebuie să mâncaţi mai întâi un ou, pentru că el aduce sănătate pe parcursul anului, apoi pește și pasăre, pentru a fi sprinten ca peștele și ușor ca pasărea.

Şi cel mai important, în ziua de Paşte se pare că nu este bine să dormiţi, pentru că în restul anului veţi fi somnoroşi, veţi avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi vă va prinde ploaia ori de câte ori veţi încerca să lucraţi câmpul.

×
Subiecte în articol: Paste traditii superstitii
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close