Antena 3 Actualitate Pastor penticostal, amendat cu 500 lei: Predica dintr-un cort, între blocuri, cu decibelii la maximum

Pastor penticostal, amendat cu 500 lei: Predica dintr-un cort, între blocuri, cu decibelii la maximum

de Antena3.ro    |    04 Aug 2011   •   20:55
Pastor penticostal, amendat cu 500 lei: Predica dintr-un cort, între blocuri, cu decibelii la maximum
Sursa foto: Foto: VideoNews

Cuvântul Domnului răsună într-un cartier din Buzău. Numai că se aude cam tare pentru  locatarii din zonă care s-au revoltat imediat. Aşa că au chemat poliţia. Oamenii legii n-au stat pe gânduri şi i-au amendat pe predicatorii penticostali, care uitaseră să reducă din numărul decibelilor.

Între blocuri, dintr-un cort improvizat, un pastor penticostal îi îndeamnă pe oameni la credinţă. Şi ca să fie sigur că va fi ascultat de toată lumea, a dat boxele la maximum.

De îndată, o echipă de poliţie s-a prezentat la faţa locului. Când a văzut că poliţia nu se joacă, predicatorul a încercat să "îndulcească" situaţia.

Binecuvântarea însă nu l-a scăpat de o amendă de 500 de lei pentru tulburarea liniştii publice. Şi ar mai fi o problemă. Oamenii cu tot cu copii ar fi fost forţaţi să participe la manifestarea penticostală.
 
Situaţie nu este văzută cu ochi buni de Arhiepiscopia Buzăului.
 
Misionarii penticostali vor predica în cortul dintre blocuri până sâmbătă. Le-au promis poliţiştilor, însă, că vor da sonorul mai încet.

 
Get Adobe Flash player

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close