Antena 3 CNN Actualitate Păţania unei românce, băgată nevinovată la închisoare, în Spania. A fost confundată cu o altă persoană

Păţania unei românce, băgată nevinovată la închisoare, în Spania. A fost confundată cu o altă persoană

O româncă de 38 de ani din Spania a petrecut șase zile în închisoare din cauza unei erori judiciare. După acest coșmar în care a încercat din răsputeri să îşi dovedească nevinovăția, femeia spune că a depus o cerere de despăgubiri la Ministerul Justiției. Iată de la ce a pornit totul.

Păţania unei românce, băgată nevinovată la închisoare, în Spania. A fost confundată cu o altă persoană
Sursa foto: profimedia
de Claudia Popovici    |    26 Dec 2022   •   21:21

Potrivit presei locale, întâmplarea a avut loc la mijlocul lunii august, atunci când românca de 38 de ani care trăiește în Spania de peste 20 de ani, s-a prezentat la sediul Gărzii Civile din Almuñécar pentru a denunța furtul motocicletei sale.

Odată ajunsă acolo, poliţia a confundat-o cu o altă persoană, căutată pentru o evadare din închisoare.

Aşa a ajuns femeia să fie reținută şi să petreacă 6 zile la centrul penitenciar din Albolote (Granada), situaţie care, spune ea, a traumatizat-o.

Imediat românca a cerut ajutor avocaților. Din fericire, unul din ei a verificat amănunțit documentele poliţiei şi astfel a reuşit să dovedească eroarea judiciară. 

Mai exact, oamenii legii susțineau că românca ar fi profitat de o permisie de la închisoarea din Palma de Mallorca pentru a evada.

După mai multe demersuri şi chiar după intervenţia directorului închisorii situația româncei a fost rezolvată.

"Judecătorul din Palma de Mallorca și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator", spune avocata româncei. 

"Era suficient să urmăriți înregistrarea procesului pentru a vedea că inculpata nu semăna deloc cu clienta mea", povestește cu regret avocata româncei, care a depus o cerere de despăgubiri la Ministerul Justiției în numele ei pentru situația trăită, notează stiridiaspora.ro.

Româncă lucrează ca bucătăreasă într-un bar de pe coasta Granadei, şi a declarat pentru EFE că această situație este încă "un coșmar" pentru ea și are nevoie de ajutor psihologic pentru a o depăși. Încă mai simte din când în când "stresul și anxietatea" pe care le-a suferit în acele zile, spune presa străină. 

×
Subiecte în articol: romanca arestata Spania eroare judiciară
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close