Antena 3 CNN Actualitate Premierul Spaniei și președintele Lituaniei au fost evacuați dintr-o bază NATO survolată de un avion rus

Premierul Spaniei și președintele Lituaniei au fost evacuați dintr-o bază NATO survolată de un avion rus

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:54 08 Iul 2021 Modificat la 14:44 08 Iul 2021
o_1fa2s2f7kp07163c1rdi89itvob.jpg
Sursa foto: hepta

Este vorba de baza aeriană Siauliai, situată pe teritoriul lituanian.

Cei doi lideri participau la o conferință de presă.

Premierul Sanchez urma să îi viziteze pe soldații spanioli mobilizați în bază, în cadrul unei misiuni NATO.

Alerta de securitate a survenit în timpul discursului susținut de președintele lituanian, semnalează versiunea în limba engleză a cotidianului El Pais.

Imaginile echipelor de televiziune surprind agitația agenților însărcinați cu securitatea celor doi demnitari.

După ce s-a dat alarma, două avioane de luptă Eurofighter s-au ridicat de la sol pentru a intercepta aparatul rus.

Conferința de presă comună a fost reluată după 25 de minute.

Surse militare citate de publicația spaniolă cred că Rusia a declanșat intenționat alerta de securitate cu ocazia vizitei premierului spaniol.

El Pais menționează că în ultimele 18 zile nu au mai fost semnalate incidente de acest tip însă rușii obișnuiesc să le provoace cu ocazia exercițiilor militare NATO sau a vizitelor autorităților europene.

"A fost o situație reală care arată importanța prezenței noastre aici", a comentat Pedro Sanchez.

După vizita la baza militară, premierul spaniol urmează să meargă în capitala lituaniană Vilnius, unde are programate întâlniri cu șefa guvernului, Ingrida Simonye, și cu lidera în exil a opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.

×
x close